EXCLUSIV Ovi, invitat special la o tabără de creaţie din Suedia

Ultima actualizare:
Ovi Cernăuţeanu la tabăra de creaţie "SongFarm", din Suedia
Ovi Cernăuţeanu la tabăra de creaţie "SongFarm", din Suedia

Se pare că şi schimburile de experienţă l-au învăţat să facă atâtea piese bune.

Solistul cu care Paula Seling a participat la Eurovision 2014 a fost invitat recent, pentru a patra oară, la SongFarm, tabăra de creaţie renumită în Suedia. Acolo, Ovi Cernăuţeanu (39 de ani) a compus, anul trecut, piesa "Miracle", cu care a reprezentat România, la competiţia internaţională de muzică.


    Ovi Cernăuţeanu la tabăra de creaţie
Ovi Cernăuţeanu la tabăra de creaţie

"Aceste campusuri sunt importante, pentru că sunt foarte productive. Rămân, după 4 zile de compus, cu cel puţin 2, 3 piese foarte bune, care se materializează în single-uri noi, în perioada următoare. Apoi, este partea de networking, care şi ea e foarte importantă. Aici întâlnesc producători, autori şi artişti din zona Scandinava, foarte talentaţi, iar cu o parte din ei colaborez, dezvoltând proiecte noi. Anul acesta, în premieră, televiziunea naţională norvegiană a filmat, pe toată perioada, tot ce s-a întâmplat în tabără, urmând să fie difuzat un documentar despre cele întâmplate, deja celebră în zona nordică. Pentru prima oară, voi invita o parte din aceşti producători şi compozitori în România, iar în luna septembrie am plănuit organizarea primului campus internaţional în România. Acum, dupa ce m-am stabilit în România, voi iniţia cat mai multe proiecte în Norvegia şi România, încercând să fac o punte între aceste două ţări, promovând tot ce e frumos în ţara noastră", a declarat Ovi pentru Click!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
submarin francez
image
image
image
image
image
image
   "De Paște fac tot posibilul să fiu cu ai mei și cu mâncarea pe care o face Codruța, mama și soacra mea", ne-a spus Dan Negru
florin piersic  jpg
2 familia lui jon bon jovi jpg jpeg
elizabeth hurley costum baie instagram jpg
banner anamaria prodan png
gabriela szabo facebook (2) jpg
banner minodora ornela png
daniela gyorfi instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net