EXCLUSIV De la bal, la spital! O cântăreaţă a ajuns la miezul nopţii la Urgenţă

Ultima actualizare:

    Alina RadiFoto: Facebook
Alina RadiFoto: Facebook

După ce a colindat ţara în lung şi-n lat, o cântăreaţă a ajuns azi-noapte de urgenţă la medic. Solista de muzică populară Alina Radi a încheiat recent un turneu, dar când s-a întors acasă, în loc să se odihnească după concerte, a fost nevoită să plece la spital.

A tras o sperietură soră cu moartea! Cu inima cât un purice, cântăreaţa a aşteptat la Camera de gardă a Spitalului de Urgenţă din Timişoara ca un medic să o consulte. Vizita noctură a Alinei Radi la unitatea medicală a avut un motiv cât de poate de serios. Solista a fost la un pas să fie sfâşiată de o haită de câini comunitari. Din fericire, s-a ales cu mici contuzii la una dintre gambe, doar unul dintre câini fiind mai agresiv.

Alina Radi
Alina Radi

Speriată de ce ar putea să i se întâmple, artista nu a stat mult pe gânduri şi a luat drumul spitalului pentru a primi tratament. Surse din anturajul şatenei au povestit pentru Click! că Alina Radi a mers imediat la unitatea medicală din oraşul său natal pentru a-şi face vaccinul antirabic, primul pas pe care trebuie de altfel să-l urmeze o persoană care trece prin experienţa traumatizantă de a fi muşcată de câine.

După ce medicii au dezinfectat rănile şi i-au injectat serul antirabic, artista a putut să se întoarcă acasă, fiind condusă de câteva rude, care au însoţit-o la spital.     



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Dan Alexa, foto Instagram jpg
amanda peet GettyImages 504368872 jpeg
Gabriela Cristea, foto Facebook jpg
tora vasilescu cc jpeg
Mara Banica, foto Facebook jpg
dan negru instagram jpg
Chuck Norris la un eveniment în 2018 FOTO EPA-EFE
Justin Timberlake, foto Instagram jpg
image
image