EXCLUSIV Ce nu mai poate face Catrinel Sandu după accidentarea de la «Dansez». S-a operat în Germania, după ce a dansat la PRO TV

Ultima actualizare:

    Catrinel s-a operat în Germania, după ce a dansat la PRO TV
Catrinel s-a operat în Germania, după ce a dansat la PRO TV

Catrinel Sandu (39 de ani) are și acum de tras după accidentul suferit la piciorul drept, în 2011, în timpul antrenamentelor la fostul concurs ”Dansez pentru tine”, de la PRO TV.

A fost diagnosticată inițial cu entorsă dar, pentru că s-a încăpățânat să rămână în ringul visurilor, s-a ales cu ruptură de ligamente. Inevitabil, a ajuns, în decembrie 2011, la cuțit, operația fiind efectuată în Germania. Deși a urmat întocmai sfaturile medicului, fosta ”Bebelușă”, care a dansat ani la rând pe masa ”Cârcotașilor”, tot nu este complet vindecată: ”Mă mai doare piciorul, nu pot sta mult timp pe tocuri, port gleznieră, mai ales la sala de dans”, ne-a spus Catrinel, stabilită în Florida, alături de soțul ei, Gabriel Trifu, și de cele două fetițe ale lor. 

Şi Monica Davidescu a suferit o operaţieNecazuri identice a avut, în 2013,  și actrița Monica Davidescu (42 de ani), care i-a dat în judecată pe producătorii emisiunii, după ce operația la picior, pe motiv că nu s-au mai interesat de soarta ei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
lavinia si banica jpg
Artista s-a aflat în pragul anorexiei
vedete la un pas de moarte jpg
monica tatoiu
Alexandru Ciucu jpg
tania popa colaj facebook jpg
„Singurul om cu care probabil voi ține legătura este Zmărăndescu",  a spus Ana Maria Pal
image
actualitate.net
image
actualitate.net