Dorința secretă a Oanei Zăvoranu te va lăsa mut de uimire

Ultima actualizare:

    Oana Zăvoranu (42 de ani)foto: Arhiva Personală
Oana Zăvoranu (42 de ani)foto: Arhiva Personală

Oana Zăvoranu (42 de ani) este unul dintre cele mai controversate personaje din showbizul românesc, chiar și la momentul actual. Bruneta nu contenește să își uimească fanii, mai ales pe rețelele sociale, unde își împărtășește cel mai des gândurile.

De această dată, Oana a făcut public un secret pe care îl ține de mulți ani de zile. Vedeta și-a mărturisit marea ei dorință, care nu este deloc legată de bani sau de averi și nici măcar de filmul pe care abia așteaptă să-l facă.

Dimpotrivă, este vorba despre culoarea pielii. „De multe ori și de mulți ani mi-am dorit în secret să fiu negresă sau pe jumătate negresă. Iar asta este pentru foarte multe motive. Sper că știința anilor viitori, cât mai curând posibil, mă va putea ajuta cu asta (cu îndeplinirea dorinței, n.r.)... Întotdeauna mi-am dorit acea superbă piele bronzată... pentru că până și mușchii arată mai bine pe pielea neagră. Asta este doar puțin din ce aș vrea să schimb, pentru că întreaga mea viață este pe cale să se schimbe”, a scris Oana pe profilul personal.

Vedeta a vorbit despre planurile de viitor, alcătuind un fel de listă târzie cu rezoluții pentru noul an. „Cu determinarea și puterea mea de a face lucrurile pe care le vreau, sunt sigură că nimic nu îmi va sta în cale (și nimeni nu știe cu adevărat prin ce am trecut în ultimele luni). Așa că să înceapă procesul, pas cu pas, începând cu alte schimbări. De exemplu, haideți să vorbim despre un zâmbet alb perfect strălucitor, de Hollywood, sau acei ochi incredibili de un albastru natural”, a mai scris ea.

Mai mult, Oana deja a început să lucreze la aspectul ei fizic. „Fac sport în fiecare zi pentru a avea acel corp musculos tonifiat din cap până în picioare. Și o pot face, întrucât deja mi-am făcut sală de fitness acasă”, a mai scris ea pe profilul personal.

În cele din urmă, bruneta le-a mărturisit fanilor că îi iubește, indiferent de culoarea pielii pe care o are. „În orice caz, vă iubesc mult, indiferent ce culoare am, sau dacă mă uit la voi cu ochi albaștri sau cu ochii mei verzi naturali”, a încheiat vedeta.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
1 liviu varciu si carmina 5 jpg jpeg
toma caragiu jpg
tamara buciuceanu jpg
elena carstea jpeg
salma hayek rochie albastra profimedia jpg
seraphina rose ben affleck fin profimedia colaj png
Pentru cei care nu își mai amintesc, trupa Holograf a fost înființată în anul 1977 de către Mihai Pocorschi
banner julia jianu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net