De unde îşi iau artiştii de muzică populară melodiile. Vezi ce efort a făcut o cântăreaţă

angelica.jpg

Angelica Bucur
Angelica Bucur
Citeste tot despre: 

Este plină de emoții! Și asta pentru că peste doar cinci zile, Angelica Flutur va susține un spectacol grandios, în orașul natal, Suceava. Cu această ocazie, artista marchează și lansarea albumului intitulat ”Pe Obcini în Bucovina”, la care a muncit timp de 3 ani.

Frumoasa cu cosițe crețe va împlini în decembrie 30 de ani, iar cu ocazia aceasta vrea să-și facă un cadou, ce-i drept, un pic mai devreme. Angelica Bucur, o solistă de muzică populară originară din Suceava, se pregătește de un mare concert pe 19 noiembrie, care va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava, la ora 16. Cu această ocazie, artista lansează albumul ”Pe obcini în Bucovina”, care conține 20 de piese înregistrate cu Ansamblul ”Ciprian Porumbescu”, din Suceava, dirijată de maestrul Viorel Leancă.

Angelica a muncit 3 ani să culeagă piesele pentru acest labum. ”Nu am mai scos un album de 5 ani. Inițial am spus că nu o să mai scot un album, că nu merită, însă tot scoțând piese, am ajuns la concluzia că am ajuns la un număr bun pentru un album. În ultimii 3 ani de zile am tot cules piese, am muncit mult, nu am dormit. Piesa numărul 20 era pe punctul de a nu o înregistra, pentru că era cea mai grea, e o doină, și nu reușeam să-i daiu de cap linia melodică. Mi-a dat-o moș Cocârță, Dorin Cocârță, care e un un tezaur viu de la Fundul Moldovei. Am tot amânat, și m-a întrebat dacă o mai vreau. Într-o zi m-am dus la el și am zis gata trebuie să fac naveta să o învăț, adică 80 de km dus, 80 întors. Am cutreierat drumul de vreo 3 ori, și l-am pus să mă asculte și am reușit să o duc la bun sfârșit. Trebuie să recunosc că a fost o adevărată provocare, pentru că imediat ce am înregistrat-o, atât am răgușit încât o jumătate de an nu am mai putut să intru deloc în studio. E un album de suflet. Un album autentic, la care am lucrat cu băieții noștri de la suceava, niște profesioniști, iar maestrul Leancă s-a întecut pe el”, a declarat, pentru Click!, Angelica Flutur.

Astfel, duminica aceasta sunt așteptați 800 de iubitori de folclor, iar intrarea este liberă. ”Sunt bucuroasă petru că Primăria, Consiliul județean și Asocițaia ”Plai străbun”, Fly Music, Ana Sound și Alianța Sindicatelor din Învățământ ne-au a jutat să aibă loc acest concert. Mihaela Bârsan e organizatorul și prezentatorul acestui eveniment”, ne-a mai spus Angelica.