Medicul Constantin Popa are veşti bune: «Problema cu vocea lui Dan Bittman s-a rezolvat 100%»

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Colegii de trupă ai lui Dan Bittman pot răsufla liniştiţi. „Corifeul” de la Holograf s-a refăcut în proporţie de sută la sută şi va putea să cânte pe scenă cât vrea, iar managerul poate răspunde la toate solicitările pentru concerte.

Medicul care i-a redat vocea l-a asigurat că nu mai există pericol. La 3 octombrie 2012, Dan Bittman (51 de ani) a dat 3.000 de euro medicilor de la Clinica AKH din Viena, pentru a se opera de stenoză carotidiană asimptomatică. După cinci luni de la intervenţie, timp în care a fost răguşit şi nu putea să cânte, solistul s-a lăsat pe mâna medicului Constantin Popa, la îndemnul unui coleg de trupă.

Acesta i-a prescris un medicament care costă numai 5 lei, cu ajutorul căruia i-a revenit glasul ca prin minune. Acum, la mai bine de trei luni de la prima vizită în cabinetul specialistului, Bittman s-a recuperat în întregime, iar acest lucru îl garantează cel care i-a recomandat medicamentul.

„După consultaţia iniţială şi stabilirea tratamentului pe care l-a urmat, domnul Bittman a mai venit de două ori la control. Practic, problema cu vocea s-a rezolvat sută la sută şi are o activitate normală. Tocmai de aceea nu mai foloseşte tratamentul ci, doar atunci când are concerte mai solicitante, apelează, mai mult din prudenţă, la medicaţia prescrisă de mine", a declarat Constantin Popa, şeful Clinicii de Neurologie din cadrul Institutului Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare, pentru Click! Foarte afectaţi de obstacolele din ultimele luni, instrumentiştii Holograf au făcut o şedinţă cu solistul şi au hotărât că, în condiţiile în care simte că ceva nu este în regulă, să mai meargă de urgenţă la un nou control medical.

image
image
image
image
image
image
explozie petromidia jpg
Gratar FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
termometru freepik jpg
image png
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net