Cu cine o «trădează» Velea pe Antonia. La concerte, este nedezlipit de o altă artistă de la noi

Ultima actualizare:

    Antonia și Alex Velea
Antonia și Alex Velea

Ruby şi Alex Velea au crescut brusc la capitolul popularitate, după ce au lansat hit după hit, astfel că şi pretenţiile lor financiare s-au majorat. Cei doi artişti au tarife separat, dar şi împreună, când organizatorii de evenimente se înghesuie să-i închirieze “la pachet”.

Ruby sau Ana Claudia Grigore (27 de ani) s-a lansat în muzică încă din 2010, însă marea lovitură a dat-o doi ani mai târziu, cu „Stinge lumina”, piesă la care a colaborat cu HaHaHa Production şi Alex Velea (32 de ani). Mai nou, cei doi artişti sunt solicitaţi şi împreună la concerte, după ce au lansat melodia „Suleyman”, care a înregistrat peste cinci milioane de vizualizări pe Internet. Mai nou, Ruby cântă şi cu trupă, însă poate fi luată în concerte şi doar cu dansatori. Preţul diferă de la o variantă la alta, iar de multe ori se ţine cont şi de timpul alocat solistului sau de numărul de piese. Tariful ei la concerte a crescut de când a lansat „Condimente” şi poate ajunge acum şi la 2.400 euro. Însă acceptă şi 1.700 de euro, fără dansatori. Solista pregăteşte o nouă surpriză zilele viitoare, căci va avea parte de o nouă colaborare de senzaţie. 

Alex Velea trage  din greu la sală,  astfel că este cel  mai musculos artist. 4.500 de euro
Alex Velea trage din greu la sală, astfel că este cel mai musculos artist. 4.500 de euro

În cazul lui Alex Velea, el are mai multe variante de show. Pentru concerte în aer liber sau la mall, preţul e de 4.000 de euro - cu band şi 3.000 - doar cu dansatori. Pentru club, preţul e 3.500 de euro cu band şi 2.500 cu dansatori. Pentru petreceri private ia 4.500 de euro cu band şi 3.500 cu dansatori. Pentru diaspora, preţul e de 4.500 de euro doar cu dansatori. Iar pentru fiecare concert se solicită condiţii. Pentru band se cer 7 camere duble (minimum 3 stele) plus masă pentru 14 persoane + 3,6 lei/km. Pentru dansatori: 4 camere duble (minimum 3 stele) + masă pentru 8 persoane + 1,8 lei/km.


    Alex Velea trage  din greu la sală,  astfel că este cel  mai musculos artist. 4.500 de euro
Alex Velea trage din greu la sală, astfel că este cel mai musculos artist. 4.500 de euro

Şi ei s-au scumpit peste vară!

Ruby cucereşte publicul atât cu “balcoanele” siliconate, cât şi cu vocea. 2.400 de euro
Ruby cucereşte publicul atât cu “balcoanele” siliconate, cât şi cu vocea. 2.400 de euro

What’s Up (27 de ani) a crescut mult în showbiz, după ce a lansat hit-ul “Taxi”, în 2014. Aflat pe val, anul acesta, el are zeci de concerte, la tarife cu 700 de euro mai mare. Conform impresarului Lucian Mitrea, soţul Andreei Bănică, What’s Up câştigă la un concert în aer liber 1.800 şi 2.300 de euro la show-uri din cluburi. Pentru românii din diaspora, el se deplasează pentru 2.500 de euro. Şi Andreea Bănică (38 de ani), care va deveni în curând din nou mamă, are tarife în funcţie de locaţie. Pentru party-uri, ia între 3.500 şi 4.500 pe oră şi 15 minute live cu trupă. În mall sau aer liber, cere între 3.000 şi 4.000 de euro, iar pentru cluburi sau baluri încasează 2.500 de euro.  

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Tanc american M1 Abrams FOTO Getty Images
image
image
image
image
image
image
bia khalifa colaj instagram jpg
feli facebook jpg
freya allan jpg
banner Antonela Pătruț png
banner claudia patrascanu png
banner Antonio Pasarelli png
Snapinsta app 438169653 18437746927013370 2116600309572748650 n 1080 jpg
andreea balan si george burcea
image
actualitate.net
image
actualitate.net