FOTO EXCLUSIV Cristi Nistor: «Îmi place să stau în chirie»

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

De zece ani, de când locuieşte în Bucureşti, Cristi Nistor a stat în toate chiriile posibile şi imposibile, din toate zonele oraşului. Îi place să schimbe locul în care stă, din când în când, pentru că, spune el, se plictiseşte.

Cristi Nistor este din Luduş, judeţul Mureş, iar în Bucureşti s-a mutat de la 17 ani. Acum are 27 şi se mândreşte că a schimbat peste 10 locuinţe. „Nu stiu să fie cartier în care să nu fi locuit. Am stat şi în gazdă, şi singur, în chirie, şi cu vreun coleg sau colegă de apartament. E mişto să te muţi, să stai în case noi, să cunoşti oameni, locuri. Eu, după un timp mă plictisesc şi simt nevoia de schimbare în ceea ce priveşte locuinţa", mărturiseşte artistul.

De un an şi jumătate stă într-un apartament cu două camere dintr-un complex rezidenţial nou. E amenajat drăguţ, modern, însă ceva îi lipseşte - verdeaţa. „Nici aici nu-mi place prea mult pentru că e mult beton, iar asta mă distruge. Mie îmi trebuie verdeaţă, natură, copăcei în jurul blocului. Am un balcon, dar nu pot să-l folosesc nici vara, nici iarna. Vara nu pot să stau la măsuţă să-mi beau cafeaua pentru că balcoanele sunt astfel proiectate încât toată lumea vede pe toată lumea. Iar iarna - e prea frig. Din acest punct de vedere, acest apartament nu e de nota zece pentru mine", mărturiseşte Cristi Nistor.

Apartamentul l-a închiriat gata mobilat şi utilat

simeon stalpnicul png

simeon stalpnicul png

S-a mutat în el pentru că a fost, într-un fel, forţat de împrejurări. A trebuie să elibereze apartamentul precedent şi timp de o săptămână a stat cu bagajele în maşină, dormind pe la prieteni. Nu mai putea aştepta. Se simte bine în actuala casă, chit că ajunge în ea doar noaptea. Însă e pe picior de plecare. „Pot să mă mut în orice moment, când se arată ceva mai bun".

Nu s-a gândit încă să-şi cumpere o casă a lui, îi place mult mai mult viaţa în chirie, să experimenteze, să schimbe, să cunoască oameni şi lucruri noi. „Mă gândesc la viaţă ca la o scenă în care joci rolul. Sunt curios să văd ce rol primesc şi experimentez ipostaza", mai spune Cristi.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
Becali canta biserica jpg
green 1710328 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net