m.click.ro

top sombra

CRBL vă învaţă valsul miresei

Pachetul de nuntă costă între 200 şi 300 de euro la şcoala lor de dans

CRBL și soţia sa

CRBL și soţia sa

Se iubesc nebuneşte şi sunt de nedespărţit! CRBL şi soţia sa, coregrafa Elena Vîscu, au pornit împreună şi în afaceri, reuşind să facă minuni la şcoala lor de dans. Cea mai nouă găselniţă e "pachetul wedding (nuntă)", pentru însurăţeii nepricepuţi pe ring.

Ce vă faceţi, dacă în prag de nuntă, descoperiţi că nu puteţi lega doi paşi de dans?

Valsul miresei scârţâie, coregrafia lasă de dorit, iar mirele are plumb în picioare. Maestrul Eduard Andreianu, alias CRBL, şi frumoasa sa nevastă, Elena Vîscu, au găsit soluţia şi vă pot transforma, în doar câteva şedinţe, din „împiedicaţi", în demni urmaşi ai lui Fred Astaire.

Recent, cei doi au introdus la şcoala lor de dans, „Big Bounce", pachetul pentru nuntă, care conţine opt şedinţe particulare, coregrafie originală şi realizarea colajului muzical pentru dansul mirilor.

„Cursurile au loc în sală privată, pentru că mirii îşi doresc intimitate. Eu mă ocup mai mult cu montajul, realizarea colajului, caut idei pentru coregrafie, iar soţia mea e responsabilă cu paşii de dans şi cu lecţiile propriu-zise. Este un proiect care a prins. Deşi l-am inclus de puţin timp, am avut deja şapte cupluri. Abia aştept să le văd filmuleţele de la nuntă", ne-a povestit CRBL.

Cursurile pentru nuntă sunt mai scumpe decât cele de dans obişnuit, însă ce mireasă se mai uită la bani, atunci când îşi doreşte să plutească precum o prinţesă, în paşi de vals?

„Preţul diferă foarte mult, în funcţie de opţiunile clienţilor. Unii vor să înveţe doar dansul mirilor, alţii cer şi coregrafii complexe sau colaje pe diferite melodii. Pachetul începe de la 200 de euro şi poate ajunge şi la 300. E muncă multă, dar rezultatul e o încântare pentru toată lumea", a declarat solistul de la SIMPLU pentru Click!

CRBL mai ţine şi şedinţe de dans modern, iar Elena le ajută pe domnişoare să-şi menţină silueta la orele de „FitDance".

Ei s-au căsătorit anul trecut

CRBL şi Elena au avut una dintre cele mai originale nunţi mondene. Cei doi s-au cununat religios pe 1 noiembrie 2008, iar petrecerea de la Buftea a fost organizată în stil interbelic, cu gangsteri, dive, butoaie de whisky şi mult jazz.

Mirele a fost un veritabil Al Capone, iar mireasa a strălucit într-o rochie Pronovias, comandată la Chişinău.




Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    TOP STIRI

    indisponibil temporar.
    widget anuntexpres.ro - 5 articole

    Trimite unui prieten!




    top down