FOTO EXCLUSIV: Cocoaşa şi dinţii şi-a îndreptat, s-a frezat şi s-a epilat!

Ultima actualizare:

    Cândva un bărbat  pipernicit, care suferea  de ”sindromul urâţeniei”, Mihai Trăistariu pare acum căzut din paginile unei reviste de modă
Cândva un bărbat pipernicit, care suferea de ”sindromul urâţeniei”, Mihai Trăistariu pare acum căzut din paginile unei reviste de modă

Mihai Trăistariu are o voce de aur, că doar nu degeaba a obţinut locul 4, în 2006, la Eurovision. Însă, odată cu apariţia noului val de artişti, care-şi etalează pe scenă muşchii, şi artistul a luat măsuri. Mihai a trecut prin adevărate chinuri, unele muiereşti, pentru un look comercial.

Are 34 de ani şi multă ambiţie. De câteva luni, Mihai se luptă eroic să revină pe piaţa muzicală cu un nou album, ”Change” (schimbare, n.r.), titlu pe care, spune el, i l-a sugerat, în vis, chiar mama lui moartă. Până acum a mizat doar pe voce, dar a decis că a venit momentul marilor schimbări de imagine. Prin urmare, şi-a făcut abonament la sala de sport, unde a tras cu stoicism de fiare, şi a suportat două implanturi de păr, reuşit fiind doar ultimul. Dar astea au fost doar două dintre sacrificii, din lungul şir. A bătut la uşa medicului stomatolog, care i-a îndreptat şi albit dinţii, şi-a nivelat coloana vertebrală, cu un aparat revoluţionar, şi şi-a vopsit părul în şuviţe blonde. A intrat şi într-un salon cosmetic, unde s-a lăsat epilat pe abdomen și la subraț, dar nu fără să ţipe de durere. Şi, pentru un ten mai luminos, şi-a pus tot felul de măşti de faţă, putând fi lesne confundat cu o mumie.

Un look nou cerea, obligatoriu, şi haine de fiţe, multate pe trup, aşa că a dat iama în magazine, investind în ţinute câteva mii de euro. Ca tabloul să fie complet, el şi-a tras şi o maşină ultimul răcnet, un Volkswagen EOS, un adevărat aspirator de dudui, pe care i-o spală întotdeauna, cu clăbuc, câteva fete sexy.  

Iată la ce torturi s-a supus solistul ca să fie macho!

Şi-a reparat dinţii
Şi-a reparat dinţii

S-a epilat pe piept
S-a epilat pe piept

Şi-a făcut şuviţe
Şi-a făcut şuviţe

Şi-a pus mască
Şi-a pus mască

Şi-a îndreptat cocoaşa
Şi-a îndreptat cocoaşa

Trage de fiare
Trage de fiare

Şi-a făcut implant de păr
Şi-a făcut implant de păr

Şi-a luat haine noi
Şi-a luat haine noi

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Cireșe în Piața Cibin din Sibiu în luna aprilie 2024 Colaj Ora de Sibiu
image
image
image
image
image
image
feli facebook jpg
freya allan jpg
banner Antonela Pătruț png
banner claudia patrascanu png
banner Antonio Pasarelli png
Snapinsta app 438169653 18437746927013370 2116600309572748650 n 1080 jpg
andreea balan si george burcea
foto 2   Florin Calinescu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net