Cezara Dafinescu, în baston de ziua ei, la Buşteni

Ultima actualizare:

    Cezara a fost dependentă de baston
Cezara a fost dependentă de baston

Actriţa Cezara Dafinescu (68 de ani) şi-a serbat cei 40 de ani de activitate chiar de ziua sa de naştere, 4 august, pe scena Centrului Cultural ”Aurel Stroe” din Buşteni.

Piesa “Jumătatea mea, bărbatul”, pe care a interpretat-o pentru cei prezenţi, e un monolog despre propria viaţă, o confesiune a Cezarei despre iubire, despre teatru, despre public. Cezara a povestit cum s-a îndrăgostit de regretatul actor George Motoi, cum a înşelat-o acesta, cum şi-a găsit o altă iubire, dar şi despre moartea celui din urmă soţ, Gelu Fronea. Şi-a deschis sufletul sprijinită în baston, căci anul trecut a suferit o intervenţie chirurgicală la nivelul şoldului. Tot joi, în cadrul unor momente emoţionante, actriţa a primit titlul de cetăţean de onoare chiar de la primarul oraşului Buşteni, Emanoil Savin, dar şi 68 de trandafiri albi, vârsta pe care a împlinit-o. Actriţei i-au fost alături: familia medicului Vasile Lascăr, Nicolae Voiculeţ şi Adina Buzatu. Gazda evenimentului a fost Iuliana Marciuc.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
tavi clonda si gabriela cristea 1 jpg
haziran jpg
dragos bucur jpg
Anna Lesko, foto Instagram jpg
image png
image png
image png
Astăzi ai împlinit 40 de ani  Ce vârstă frumoasă, plină de putere, înțelepciune și amintiri supe mp4 thumbnail png
image
image