Cezar Ouatu a sărbătorit până la 2 dimineaţa calificarea în finală. Iată ce-a băut!

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Cezar Ouatu a sărbătorit, azi-noapte, calificarea în finală alături de ceilalți câștigători care vor merge mai departe în concurs. Aceștia s-au retras cu toții în restaurantul de la Arena Malmo unde au ciocnit un pahar de șampanie și s-au felicitat reciproc pentru rezultatele obținute.

Artiștii nu s-au întins, însă, prea mult la vorbă, fiind obosiți după o zi grea și plină de emoții și tensiune. În jurul orei 2.00 (ora 3.00 în România), contratenorul s-a retras la hotel.

simeon stalpnicul png

Fiind foarte obosit, în această dimineață, Cezar a dormit până mai târziu, în timp ce mama lui, care se află la Malmo pentru a-și susține fiul, a plecat de dimineață să viziteze Copenhaga, capitala Danemarcei, care este foarte aproape de orașul suedez în care se desfășoară Eurovisionul.

Astăzi, Cezar are două repetiții. Prima la ora 15.00 (ora 16.00 în România) și cea de-a doua la ora 21.00 (ora 22 în România). Cea de-a doua repetiție va fi jurizată de juriul internațional de specialitate.

Reprezentantul României va intra în cea de-a doua parte a finalei Eurovision de mâine seară, respectiv pe poziția a 14 a.

simeon stalpnicul png


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
AFP  20260324 antoni gaudi sagrada familia barcelona  urbanandsport thesagra260322 nphQ3  v1  HighRes  TheSagradaFamiliaCro png
Munca devreme la birou  Foto Freepik com jpg
produse cu pesticide jpg
donjuanpond ali nasa jpg
haihuin2 africa jpg
image png
fendt1 alanya 591651 jpg
image png
image
image