Ce sexy e Elena Băsescu la plajă, după două nașteri

Ultima actualizare:

    Dacă Elena arată impecabil după două sarcini, Bogdan a început să facă burticăFoto: Mihai Ionescu
Dacă Elena arată impecabil după două sarcini, Bogdan a început să facă burticăFoto: Mihai Ionescu

“Oglindă-oglinjoară cine-i cea mai sexy şi bronzată fată de la mare?” Dacă e să ne luăm după imaginile surprinse de fotoreporterii Click! weekendul acesta pe Litoral, Elena Băsescu nu are adversară. Deşi a trecut prin două sarcini şi are 36 de ani, bruneta arată impecabil în costum de baie.

Nu ştim ce a făcut astă-vară, dar ştim că toată toamna şi iarna a tras din greu ca să revină la silueta de fotomodel. Operaţiile şi tratamentele chinuitoare la care s-a supus bruneta sunt de notorietate, aşa că ar fi fost culmea ca rezultatul să nu fie pe măsură.


    Fotografii: Mihai Ionescu
Fotografii: Mihai Ionescu

Elena Băsescu şi-a lăsat copiii, pe Sofia Anais (3ani) şi pe Traian (1 an şi jumătate), în grija bunicilor, şi-a luat soţul de mână şi a tras o fugă pe Litoral să mai scape de canicula din Capitală. Cei doi soţi au ales o plajă, evident, de fiţe, în staţiunea Mamaia, asta deşi Bogdan Ionescu (Syda) deţine un apartament în Năvodari. Toate capetele s-au întors ca la comandă, când Elena s-a îndreptat ca o “sirenă” spre valurile înspumate.

Cu un bronz de revistă, nişte picioare tonifiate, un bust impresionant şi un costum de baie minuscul, Elena a fost atracţia plajei. Slipul roz bombon îi accentua şi mai tare trupul ciocolatiu şi formele fără cusur. Mândră nevoie mare, Elena s-a tot plimbat la malul mării şi şi-a examinat cu atenţie trupul, aranjându-şi mereu slipul şi sutienul. Bruneta nu a renunţat la ochelarii de soare şi nici la accesorii, intrând în apă cu o pereche de cercei mult prea voluminoşi pentru o zi la plajă, fiind mai degrabă potriviţi pentru o noapte în club.

Dacă Elena a radiat, soţul Bogdan a cam tras chiulul de la sala de forţe şi, în timp ce soaţa afişa un abdomen de invidiat, la el se revărsau colăceii peste şortul roz cu palmieri şi elefanţi.


    2015. Anul trecut, familia Băsescu a mers la mare cu cei doi copii
2015. Anul trecut, familia Băsescu a mers la mare cu cei doi copii

Ioana Băsescu îşi ia cu ea băieţelul şi la notariat

2015. Anul trecut, familia Băsescu a mers la mare cu cei doi copii
2015. Anul trecut, familia Băsescu a mers la mare cu cei doi copii

Fiica cea mare a fostului preşedinte al României nu se bronzează la mare, ci la muncă. Ioana Băsescu (38 de ani) e o mămică-model şi se desparte cu greu de puiul ei. Fotoreporterii Click! au surprins-o recent în curtea biroului notarial pe care-l deţine în Capitală alături de băieţelui ei Radu, care va împlini doi ani în toamnă. Ioana e o mămică împlinită şi la propriu şi la figurat.

Chiar dacă după sarcină, blonda slăbise miraculos şi arăta din ce în ce mai bine, acum pare să se fi culcat pe-o ureche şi câteva kilograme bune se văd deja pe silueta ei. Ioana ar trebui să urmeze „reţeta minune” a surorii ei mai mici. Deocamdată face sport pe tocuri cu micuţul ei la muncă. În pauza de masă, îl scoate la joacă şi se distrează amândoi cu o minge, dând pase de colo-colo. Atunci când oboseşte, Ioana pasează mingea unei colege mult mai tinere, care e topită după nepotul lui Băsescu, o mogâldeaţă cu păr blond şi cârlionţat.

Tăticul Băsescu revine în forţă în politică

Dacă Elena arată impecabil după două sarcini, Bogdan a început să facă burtică gif

S-a cam săturat de noua funcţie, aceea de bunic, aşa că de o săptămână Traian Băsescu a revenit în forţă pe scena politică. Fostul preşedinte s-a prezentat, marţi, 12 iulie, la braţ cu Valeriu Steriu pentru a anunţa fuziunea prin absorbţie a UNPR cu PMP.  Astfel, printr-o mişcare oarecum surpriză, partidul creat artificial pe când era şeful statului sfârşeşte prin a fi înghiţit de UNPR-ul rămas fără Gabriel Oprea.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Evghenia Gutul Vladimir Putin FOTO Facebook jpeg
image
image
image
image
image
image
smiley gest gina jpg
lili sandu silviu tolu colaj facebook jpg
alexandra stan colaj facebook jpg
image png
jador oana ciocan colaj facebook jpg
Celine Dion  foto   Shutterstock jpg
Horia Moculescu are încă planuri mari după ce ajunge acasă de la spital
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net