EXCLUSIV Bogdan Stelea şi soţia au depus divorţul la notar?

Ultima actualizare:

    Mirela şi Bogdan Stelea  au făcut cununia  religioasă în 2010
Mirela şi Bogdan Stelea au făcut cununia religioasă în 2010

Săptămâna şi divorţul în lumea mondenă! După Pelinel-Boureanu, un alt cuplu pare acum la final de drum. Este vorba despre fostul portar Bogdan Stelea (46 de ani) şi cea care i-a fost soţie din 2008, Mirela (35 de ani).

Potrivit apropiaţilor, ei au depus deja actele de divorţ la notar, iar în luna mai vor fi doi oameni liberi.

Dacă nu-ţi iese din prima, mai încearcă o dată. Acesta pare să fie enunţul după care s-a ghidat în viaţă Bogdan Stelea, fostul fotbalist al echipei naţionale. După un mariaj eşuat cu Dana Badea, pe care a luat-o de nevastă în 2003, la doi ani după ce aceasta i-a dăruit un fiu, pe Bogdănel, şi de care a divorţat în 2004, cel poreclit "Arnold" şi-a încercat norocul în dragoste cu Lili Sandu. A spus despre brunetă că a fost marea lui dragoste, a cerut-o de nevastă, s-au logodit, dar în iarna lui 2005 s-au despărţit.

Au durat trei ani până când Bogdan a mai fost în stare să aibă parte de o relaţie serioasă, stabilă. Atunci a cunoscut-o pe Mirela. "A fost o întâlnire normală, ne-am cunoscut într-un grup de prieteni, eram într-un club. Ne-am cunoscut, nu ne-am mai văzut o săptămână... Apoi iar ne-am văzut", a povestit fostul portar.

Lucrurile au decurs foarte bine între ei, aşa că s-au căsătorit civil în 2008. Fericirea a durat doar opt luni, căci Mirela a depus în noiembrie actele de divorţ. S-a speculat că Stelea i-ar fi fost infidel, însă alte persoane vorbeau despre desele crize de gelozie ale femeii, care l-ar fi scos din sărite pe Bogdan.

Cert este că au ajuns la un numitor comun şi s-au împăcat, Mirela retrăgându-şi cererea de divorţ de la Judecătoria Sectorului 1. În 2010 au făcut şi cununia religioasă, dar se pare că mariajul lor a început să scârţâie din ce în ce mai rău. Apropiaţii lor spun că dorinţa Mirelei de a-şi clădi o carieră ca designer vestimentar a constituit o mare piedică în relaţia lor.

Alţii afirmă că, de fapt, nu au putut trece peste problemele avute în 2008. Cert este că, afirmă aceleaşi surse, decizia de separare este acum definitivă. Pentru că îşi doresc să facă totul discret, cei doi ar fi depus deja la notar actele în vederea dizolvării căsniciei, care se va pronunţa în luna mai.

Mirela e designer

Cariera de designer vestimentar a Mirelei este din ce în ce mai înfloritoare. Dar bruneta nu s-a mulţumit cu atât, aşa că a absolvit Dreptul şi a urmat un master în Drept European şi Internaţional la Maastricht, Olanda.

În 2008, cei doi au mai  vrut să divorţeze,  dar Mirela  s-a răzgândit
În 2008, cei doi au mai vrut să divorţeze, dar Mirela s-a răzgândit

În 2008, cei doi au mai vrut să divorţeze, dar Mirela s-a răzgândit


    În 2008, cei doi au mai  vrut să divorţeze,  dar Mirela  s-a răzgândit
În 2008, cei doi au mai vrut să divorţeze, dar Mirela s-a răzgândit

Nu şi-au dorit copii

Divorţul dintre cei doi se anunţă a fi unul liniştit, mai ales că la mijloc nu sunt implicaţi copii. De altfel, atât Bogdan, cât şi Mirela au recunoscut în urmă cu un an că printre priorităţile lor nu se numără şi aceea de a avea urmaşi: "Eu aş prefera să mai aştept, sunt momente în cariera mea şi nu îmi doresc momentan să am un copil", a spus bruneta, completată de fostul component al "Generaţiei de Aur": "Eu nu sunt foarte disperat să fiu din nou tată. Am un copil care e la o vârstă destul de dificilă".

Soţii Stelea, alături de Bogdănel, fiul din prima căsătorie a portarului

EXCLUSIV Despărţire-şoc în lumea mondenă! Un fotbalist celebru divorţează a doua oară

Mirela Stelea face sacrificii pentru siluetă: «Merg la sală de 12 ani»

Mirela Stelea, secretul unui posterior de nota 10

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
fabrica DeLonghi jpg
image
image
image
image
image
image
Soldat ucrainean cu telefonul în mână FOTO Profimedia
buletin carte de identitate foto mai
image png
anul fara vara jpg
Asigurare locuinta - casa FOTO Shutterstock
monezi jpeg
pansies 7210851 1280 jpg
Imperiul Roman, hunii şi goana după aur jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net