«S-a căsătorit cu banii, nu cu Victor Slav!» Cine o pune la colţ pe Bianca

Ultima actualizare:

    Bianca
Bianca

Bianca şi Victor Slav au toţi ochii aţintiţi asupra lor. De când prezentatorul de la meteo a anunţat că va divorţa, au început din nou speculaţiile. Se vehiculează chiar că cei doi au format un cuplu în baza unui contract remurerat pe măsură. 

Faptul că la numai trei luni de la cununia religioasă vor divorţa a stârnit controverse chiar şi în rândul unor feţe bisericeşti, care consideră că Bianca a ajuns să vândă Biserica şi Sfânta Taină a cununiei, scrie www.ziarulring.ro.

"Într-o căsnicie se poate trece peste multe, se pot face compromisuri, dar nu către infidelitate. Nu o pot sfătui atât timp cât ea nu ascultă de soţul ei. N-ar putea asculta nici de un preot. Cred că ea a vândut totul: relaţia, nunta, divorţul şi, probabil, viitoarea căsătorie, poate şi înmormântarea.

S-a căsătorit cu banii, nu cu Victor Slav. A vândut slujba la biserică şi consider că e o lipsă totală de respect faţă de instituţia căsătoriei, de slujba religioasă şi faţă de tinerele care se uită la tot acest circ. Bianca nu e singură pe lume şi ar trebui să se gândească şi la cei din jurul ei, la răul pe care îl provoacă altora", a declarat, pentru "Ring", un preot din Suceava, care a dorit să-şi păstreze anonimatul.

Mult vehiculata viitoare nuntă cu Adrian Cristea nu poate avea loc fără ca Bianca să se dezlege în faţa lui Dumnezeu de Victor Slav. "Ne căsătorim ca să dăm un exemplu pentru societate, nu ducem în derizoriu numele lui Dumnezeu. Sigur că, atunci când se ajunge la divorţ, trebuie făcută şi o slujbă la biserică pentru dezlegare, dar înainte ea ar trebui să-şi revină. Are nevoie de o rugăciune de venire a minţii la cap, apoi de dezlegări", a mai spus preotul pentru aceeaşi sursă.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
casa lemn pexels jpg
La 79 ani, Cristian Gatu vrea sa si refaca viata jpg
Sesizare penală a IICCMER privind tratamentele neomenoase aplicate în perioada comunistă în „Spitalul pentru copii neuropsihici cronici Siret” jpeg
Seminte, foto shutterstock jpg
castor, foto shutterstock jpg
Marius Csampar
thomas plamberger kerstin gurtner facebook jpg
Oua, foto Shutterstock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net