EXCLUSIV! Ce mare iubire a fost între Angela Similea şi Florin Piersic!

Ultima actualizare:

    Cei doi artiști au trăit o frumoasă poveste de iubireFoto: Arhiva Click!
Cei doi artiști au trăit o frumoasă poveste de iubireFoto: Arhiva Click!

Angela Similea a fost o femeie curtată. Sex-simbol al anilor ‘80, interpreta care a avut o carieră de succes în muzica românească a fost înconjurată întotdeauna de bărbaţi frumoşi şi la fel de celebri, care s-au luptat pentru inima ei. O frumoasă poveste de dragoste a fost între Angela Similea şi carismaticul Florin Piersic. Îndrăgita cântăreaţă i-a fost furată de sub nas actorului de Victor Surdu.

Mare iubire între Florin Piersic şi Angela Similea. Cei doi artişti, atât de îndrăgiţi de publicul din România, au format un cuplu de aur pe scenă în era comunistă, la sfârşitul anilor ‘70 şi începutul anilor ‘80. Colaborarea lor a fost dublată de iubire şi de o atracţie puternică între ei, care a născut una dintre cele mai frumoase poveşti de dragoste ale acelor vremuri. Despre idila lor, ani de-a rândul au circulat tot felul picanterii. Se pare că artista era atât de îndrăgostită de "vrăjitorul" Florin Piersic, cum îl alinta ea, încât nu suporta să stea nici o zi fără acesta.

El o însoţea deseori în turneele ei prin ţară, dar şi ea era aproape tot timpul pe urmele lui. Nu era zi ca interpreta să nu îl aştepte pe actor pe treptele teatrului sau în culise. Au realizat duete de excepţie în emisiunile de divertisment difuzate de TVR. În 1983 au cântat împreună piesa "Nufărul alb", compusă de Marcel Dragomir pe versurile Teodorei Popa Mazilu. Tot împreună au jucat şi în musicalul "Corina" de Edmond Deda, după "Jocul de-a vacanţa" de Mihail Sebastian. Actorul a recunoscut la un post tv din Chişinău că a iubit-o pe Angela Similea. Totuşi, nu s-a căsătorit cu ea. Angela Similea era măritată pe atunci cu olandezul Jan Hilgen, iar Florin Piersic cu Anna Szeleş.

Angela Similea şi Florin Piersic erau mereu împreună, atât pe scenă, cât şi în viaţa de zi cu zi

Imagine de colecție cu Angelea Similea și Florin Piersic
Imagine de colecție cu Angelea Similea și Florin Piersic

"Nu am avut un amor cu ea ca să doresc să mă despart de soţia mea de atunci, Anna Szeleş. Eu am iubit-o pe Angela şi am avut unele momente în care am simţit că ea ar fi făcut orice ca să rămână cu mine", a mărturisit actorul cu câţiva ani în urmă. Şi Angela Similea a făcut unele dezvăluiri în cartea biografică "Angela - cântec şi rugă", scrisă de Smaranda Jelescu.

Piersic a recunoscut că a iubit-o pe SImilea
Piersic a recunoscut că a iubit-o pe SImilea

"Florin era cu adevărat superb. Avea o frumuseţe de Făt-Frumos, departe de a fi efeminat. (...) Ceea ce am înţeles eu repede lângă el este că «dacă eşti fluture» te-ai ars. Nu voiam să mă ard... M-am străduit să rămân şi eu o «lampă». Dar am creat un cuplu. Pe la, la televizor, în turnee. Mi-amintesc că Anna Szeleş, soţia lui, a suferit mult. Cel puţin în meserie. Ei doi erau frumoşi, erau talentaţi, dar, când am intervenit eu, s-a întâmplat un lucru la urma urmei normal. Adică, eram doi români înalţi, frumoşi şi celebri, eram un cuplu adevărat", a povestit în carte Angela Similea.

În perioada în care se iubea cu Piersic, Angela Similea era curtată şi de Victor Surdu. Artista a divorţat de Jan Hilgen, care i-a înfiat şi fiul, Sorin, abia după anii ‘90, însă pentru Victor Surdu. În urmă cu doi ani, Bianca Cristinoiu, fosta noră a interpretei, a dezvăluit presei că Florin Piersic a fost şi este marea dragoste a fostei ei soacre. Ea a mai spus că olandezul a divorţat de Similea pentru că se săturase ca aceasta să-l înşele şi cu Florin Piersic şi cu Victor Surdu.

Toamna trecută, într-un interviu pentru Kanal D, fostul soţ al artistei, chitaristul Sorin Movileanu, tatăl unicului copil al artistei, a susţinut că Angela l-a înşelat cu Piersic. În primăvara acestui an, Angela Similea a fost ţinta atacurilor, de această dată cel al Annei Szeleş, fosta soţie a actorului. Aceasta a acuzat-o că a contribuit la despărţirea ei de Florin Piersic. Prin anii 2000, actorul se tachina în emisiunile tv cu Victor Surdu, cel care i-a suflat-o pe Angela Similea. Azi, după ce artista a fost atacată în presă mai întâi de fosta noră, apoi de Sorin Movileanu, Anna Szeleş se abţine să mai facă vreun comentariu. Cu Piersic a păstrat o relaţie caldă şi se bucură ori de câte ori se revăd.

Similea, căsătorită de 4 ori

Angela Similea are patru căsnicii la activ, cu: Andi Constantin (electrician), Sorin Movileanu (chitarist), Jan Hilgen (afacerist) şi Victor Surdu (om politic). Artista are un singur copil, Sorin, fiul lui Sorin Movileanu. Cea mai lungă căsnicie a vedetei a fost cea cu olandezul Jan Hilgen, care i-a înfiat şi fiul, pentru a-l putea trimite la studii peste hotare. Pe Victor Surdu, interpreta îl cunoştea de cel puţin 30 de ani, dar s-au căsătorit abia în 1999, când artista a divorţat de Hilgen. Căsnicia cu Surdu a durat până în 2011, când acesta a murit de o boală necruţătoare.

Florin Piersic, trei neveste

Florin Piersic (77 ani) a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, promoția 1957. După doi ani a debutat pe scena Teatrului Național, obținând rolul titular în „Discipolul diavolului". În anii ‘60 se căsătorește cu actrița Tatiana Iekel, care i-a dăruit și primul copil, pe Florin Jr. A doua soție a fost tot o actriță, Anna Szeles, alături de care a devenit tată pentru a doua oară. În 1985, Anna Széles a cerut și a obținut divorțul și s-a mutat în Ungaria, luându-l cu ea și pe fiul lor, Daniel. În 1993, după o relație de 7 ani, Florin Piersic s-a căsătorit cu Anna Török.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
zatun lac jpg
inaugurare jpeg 5 jpeg
furtuni ploi jpeg
casse tete jpg
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net