EXCLUSIV! Anda Adam şi-a schimbat silicoanele

Ultima actualizare:

    Anda Adam
Anda Adam

Click! a aflat că vedeta s-a internat în mare secret la o clinică din Bucureşti. Joi, ea a fost operată pentru a i se schimba implanturile pe care le are de zece ani.

La vremuri noi, silicoane noi! După ce s-a despărţit recent de Victor Slav, cântăreaţa Anda Adam (32 de ani) şi-a pus în cap să-şi schimbe şi look-ul. Click! a aflat că vedeta s-a decis să-şi schimbe silicoanele, pe care le are din anul 2002. Astfel, joi, solista a fost operată la o clinică privată.

E într-o formă fizică de invidiat, dar tot nu e pe deplin mulțumită. Anda Adam s-a decis să-şi refacă „decolteul”, nemulţumită de faptul că sânii săi nu mai au un aspect de nota zece.

Cântăreaţa a fost printre primele vedete din România care s-au „tunat”, ea apelând la o intervenţie chirurgicală pentru mărirea bustului în urmă cu zece ani, pe vremea când avea 22 de ani.

«Mi-am dat seama că semăn, la piept, cu un bărbat»

Ea a declarat în urmă cu câţiva ani că a apelat la această variantă pentru că mergea foarte mult la sală, să facă exerciţii, şi ajunsese să aibă „un piept ca de bărbat”. „Începuseră să mi se dezvolte muşchii. La un moment mi-am dat seama ca semănam, la piept, cu un bărbat, îmi pierdusem de tot feminitatea. Aveam două variante: să mă mai îngraş sau să-mi pun silicoane”, a spus Anda la Antena 2, în 2010.

În ultima vreme, pentru că vedeta a continuat să meargă foarte des la sală, unde urmează un program drastic de exerciţii pentru siluetă, se pare că silicoanele au cam „luat-o razna”.

Anda s-a hotărât să facă acest pas acum, mai ales că este într-un moment al schimbărilor. S-a internat zilele trecute la o clinică din Bucureşti pentru a-şi schimba silicoanele. Joi a şi fost operată. Era un lucru care o nemulţumea la fizicul său. Ea vrea să arate perfect”, ne-a dezvăluit un apropiat al cântăreţei.

Anda Adam şi-a pus prima dată silicoane în 2002
Anda Adam şi-a pus prima dată silicoane în 2002

Solista nu a putut fi contactată, pentru a da detalii despre această decizie. Aceleaşi surse bine informate ne-au mai spus, însă, că vedeta nu a dorit să facă foarte mare caz pe seama acestei operaţii. Tocmai de aceea ea s-ar fi internat la doar o zi după ce a participat la un eveniment monden. În plus, se poate recupera în minivacanţa de Crăciun, pentru a putea face faţă solicitărilor de concerte pe care le are de Anul Nou.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
marcel ciolacu si gabriela firea. foto mediafax
image
image
image
image
image
image
norvegia studii colaj pixabay jpg
image png
elevi scoli politie si pompieri e1641193237723 webp
kumarasamy navaneethan jpg
baie pixabay jpg
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net