Ana Baniciu: «Mă pregătesc şi eu pentru o carieră solo»

Ultima actualizare:

„Bunicul şi unchiul cântau, mama a avut ureche muzicală, iar una dintre verişoarele mele e profesoară de muzică. Ea m-a sfătuit să o dau pe Ana, fiica mea, în corul Alegretto. A fost ca o familie pentru ea, mai ales că a intrat la 5 ani şi jumătate, fiind acceptată după ce a dat examen de admitere. Acum doi ani a ieşit din cor, însă a rămas foarte bună prietenă cu foştii colegi cu care a fost peste tot în lume. Ana are mai multe ştampile decât mine pe paşaport, căci ei au fost în Venezuela cu corul şi au avut concerte din Brazilia până în Africa şi Egipt. Eu n-am fost decât în două turnee, cu Pasărea Colibri, în Europa şi în America", a spus Mircea Baniciu, pentru Click!

Ana s-a făcut remarcată în serialul „Pariu cu viaţa" şi în trupa LaLa Band, unde cântă de peste un an. „Mă pregătesc de o carieră solo şi sper că anul viitor voi lansa prima piesă", a povestit Ana Baniciu, pentru Click! În acest sens, solista lucrează deja cu compozitorul trupei LaLa Band, Ionuţ Radu, alias John Puzzle.

Ana Baniciu: «Îmi e greu să clădesc o relaţie serioasă»



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
interiorlens ai generated 8542039 jpg
yamu jay ai generated 9214143 jpg
vila romana langa roma jpg
722909455 1453235890167032 4218844312392786343 n jpg
stejari primarie jpg
franz26 ai generated 8217602 jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
clarckson captura jpg
image
image