VIDEO EXCLUSIV Alina Eremia i-a stricat «casa» unui coleg!

Ultima actualizare:

    LaLa Band a  făcut-o celebră
LaLa Band a făcut-o celebră

Tânără, cuminte şi frumoasă! Aşa o ştie toată lumea pe Alina Eremia, solista din LaLa Band. Click! a aflat însă că vedeta ascunde o poveste de amor încâlcită: i-ar fi „spart" casa unui coleg de serial!

De-a lungul celor trei ani de când filmează pentru serialele de la Pro TV şi Acasă, s-a zvonit de multe ori că Alina Eremia ar fi avut relaţii cu colegii de filmare şi din trupă. De curând, Click! a aflat că actriţa şi cântăreaţa s-a cuplat cu un coleg nou, Silviu Mircescu, pe care l-a despărţit de iubită, iar apoi i-a spus „Adio".

Cine şi-ar fi închipuit că idolul unei generaţii ar putea „sparge" un cuplu bine sudat? Ea este nimeni alta decât Alina Eremia (20 de ani) din LaLa Band şi din serialul „O nouă viaţă", care e difuzat în timpul săptămânii la postul Acasă. El se numeşte Silviu Mircescu, are 24 de ani şi îl interpretează în serial pe comisarul Mircea Dănescu, cel mai nou personaj din poveste. Sursele Click! spun că între cei doi s-ar fi născut o poveste de dragoste şi pe perioada filmărilor au devenit foarte apropiaţi.

Alina Eremia, aici alături de Silviu Mircescu, la lansarea serialului „O nouă viaţă”, de la începutul lui februarie

simeon stalpnicul png

„Aveau foarte multe scene de filmat împreună şi erau nedespărţiţi încă de la începutul anului. Au devenit prieteni intimi şi timp de câteva săptămâni au fost nedespărţiţi. Chiar şi la concertul de lansare de la Afi Palace i-a fost alături Alinei, unde i-a urmărit fiecare mişcare. Cu toate acestea, prietenia celor doi s-ar fi încheiat după terminarea filmărilor pentru că acum nu se mai văd", a povestit o sursă de pe platourile de filmare.

Relaţia de prietenie dintre cei doi nu i-a căzut prea bine iubitei oficiale a lui Mircescu. Actriţa Diana Roman (23 de ani), pe care o ştiţi din serialele "Îngeri pierduţi" (Acasă) şi „Fetele lu' dom' Profesor" (Kanal D), l-a susţinut când acesta a participat la „Vocea României".

Ea i-a fost alături în toate proiectele acestuia până a aflat că îşi petrece prea mult timp cu Alina Eremia. Atunci, i-a dat papucii. În urmă cu câteva zile, actriţa a povestit într-un cerc de prieteni că s-au despărţit din cauza actriţei. „Alina a fost motivul principal al rupturii noastre, dar acum am deja altă relaţie şi nu mă mai interesează subiectul". Contactată de Click!, actriţa Diana Roman a confirmat despărţirea.

„Da, e adevărat că ne-am despărţit! Nu vreau să intru în detalii, au fost neînţelegeri între noi. Nu mă interesează relaţia lui cu Alina Eremia, atâta timp cât nu am păstrat legătura", a povestit pentru Click! actriţa Diana Roman. Actorul a rămas şi fără fosta iubită, dar şi fără Alina, cu care nu s-a mai văzut în ultima vreme.

Diana şi Silviu erau împreună de doi ani

Diana Roman şi Silviu Mircescu, cuplul „stricat" de Alina Eremia, au fost împreună doi ani, până la sfârşitul lui ianurie 2014. Diana a terminat Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti. Anul trecut a jucat în serialul „Îngeri pierduţi", de la Acasă, iar acum poate fi văzută în „Fetele lu' dom' Profesor" de la Kanal D.

Actriţa mai joacă în câteva piese de teatru şi la teatrul Nottara. Silviu Mircescu este absolvent al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti. Anul trecut a participat la „Vocea României" de la Pro TV, dar nu a trecut de preselecţii. A jucat în mai multe piese de teatru, a apărut în mai multe videoclipuri şi spoturi publicitare, iar anul acesta apare în „O nouă viaţă" de la Pro TV.

FOTO Uite ce «bună» s-a făcut Alina Eremia din LaLa Band!

VIDEO El este fratele «secret» al Alinei Eremia. Cât de bine arată

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
teren de fotbal jpg
image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net