Alexandra Ungureanu visa să fie preoteasă

Ultima actualizare:

    Ca orice copil, şi  Alexandra a visat  în primii ani de viaţă  la mai multe meserii
Ca orice copil, şi Alexandra a visat în primii ani de viaţă la mai multe meserii

Lansează hit după hit, împreună cu trupa Crush, dar când era mică Alexandra Ungureanu (30 de ani) nici nu credea că va ajunge cântăreaţă.

Se visa, ce-i drept, dar nu credea că dorinţa i se va îndeplini. Acum, solista este un exemplu pentru copiii talentaţi care-şi doresc să fie artişti. Este antrenor vocal în emisiunea "M-a făcut mama artist" (Prima TV, joi, 20.30) şi are zilnic contact cu tinerii dornici de afirmare muzicală.

simeon stalpnicul png

"Joi este finala concursului şi deja îmi este dor de aceşti copii. Dar sper să păstrăm legătura", a declarat Alexandra, pentru Click! Alexandra susţine tinerele talente şi spune care ar trebui să fie atuurile câştigătorului: "Trebuie să fie talentat, carismatic, spontan, expresiv. Dincolo de o tehnică vocală bună, mă impresionează un timbru special, amprentat". Cu puţin ajutor, orice copil poate ajunge un artist. Şi Alexandra a "încercat" mai multe meserii până să urce pe scenă: "În copilărie, mi-am mai dorit, pe rând, să fiu inginer agronom, preoteasă - nu ştiam că nu e o meserie în sine - şi medic".

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
plante de apartament beneficii si ingrijire jpeg
Castelul Nopcsa din Săcel  Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL (3) jpg
Ioana Ancuţa Popoviciu judecatoare accident 2 Mai jpeg
Hotelul de Gheata Balea Lac jpeg
seva mesteacan
profit record banci jpg
Grasime abdominala_shutterstock 1015212598 jpg
alexandru moruzi (2) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net