Secretele Ioanei Maria Moldovan pentru o relaţie de opt ani!

Ultima actualizare:

"Opt ani de relaţie... pentru unii - puţini, pentru alţii - mulţi, pentru mine, sincer, nici nu ştiu când au trecut. Am senzaţia că suntem împreună de-o viaţă. Asta poate şi pentru că am ales să trăim împreună încă din prima clipă. Deşi mulţi ne-au spus că nu e bine să ne mutăm amândoi atât de repede, noi am zis că ăsta e un test destul de mare şi important peste care noi am reuşit să trecem. Trăim ca o familie, împărţim bune şi rele, zâmbete şi lacrimi, petrecem foarte mult timp împreună. Anii alături de Marian sunt cei mai frumoşi din viaţa mea", a mărturisit Ioana Maria Moldovan, potrivit Ring.

Mai mult decât atât, prezentatoarea Poveştirilor Adevărate de la Acasă TV susţine că deşi relaţia lor nu este perfectă, au reuşit să meargă înainte datorită toleranţei.

"Nu avem un secret al relaţiei, încercăm, pe cât posibil, să ne completăm şi să formăm un tot, să fim o familie. Nu avem o relaţie perfectă, ca-n orice cuplu, avem zile cu soare şi ploi, dar reuşim împreună să trecem peste furtuni şi să ne bucurăm cu adevărat de zilele însorite. Respectul, comunicarea, iubirea sunt doar câteva dintre ingredientele esenţiale pe care se bazează relaţia noastră. Peste momentele de criză, care n-au fost puţine în cei opt ani de relaţie, am reuşit să trecem doar împreună. Noi nu căutăm vinovaţi, ci soluţii şi niciodată n-am pus în discuţie despărţirea, chiar dacă uneori nu ne-a fost deloc uşor", a mai spus ea.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
femeie tuns par shutterstock jpg
elkmont colaj businessinsider jpg
dentist pexels jpg
calarasi bloc ANL la Oltenita FOTO faceb/PM Oltenita
Accident avion Air Canada pe aeroportul LaGuardia din New York FOTO Profimedia
avertizare ro alert in nordul judetului tulcea exista riscul caderii unor obiecte din spatiul aerian 1049136 webp
nibiru statiune de distractii 2026 jpg
image
image