Prodanca a pus numele lui Reghe pe poartă

Ultima actualizare:

Soţul Anamariei Prodan este străin de lumea mondenă, deşi vedeta îl mai scoate, din când în când la diverse petreceri. Timid din fire, lui Laurenţiu Reghecampf nici la televizor nu-i place să apară, astfel că sunt puţini şi cei care îi cunosc numele de familie.

Printre cei care au făcut această confuzie este şi poştaşul din Snagov: „Am pus plăcuţa cu numele noastre la poartă pentru că poştaşul îl striga pe soţul meu «Domnul Prodan». Mai mult, câteodată nici măcar nu-i lăsa corespondenţa, pentru că ştia că aici locuiesc doar eu. Ca orice bărbat, Laurenţiu se supăra că i se adresează lumea cu numele meu", a declarat Anamaria, pentru Click!

Ca o soţie iubitoare, chiar dacă, de multe ori, face pe dura şi joacă rolul de „cocoş" al familiei, Anamaria nu a stat pe gânduri şi i-a făcut imediat pe plac soţului ei, pentru ca acesta să nu se simtă ofensat.

Şi Pepe se află sub „auspiciile" numelui soţiei sale. Aflat, într-o zi, la semafor, cântăreţul s-a trezit cu un cerşetor la geamul maşinii, care i-a spus: „Domnu' Zăvoranu, daţi-mi şi mie un leu".

Vesel din fire, Pepe s-a amuzat copios pe seama incidentului şi a sunat-o imediat pe soţia sa să-i povestească amuzantul episod.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
engelbachm iran 6918095 jpg
Ion Raţiu este prezentat drept „un constant opozant al lui Nicolae Ceauşescu “ în cei 50 de ani de exil jpeg
abstract blur supermarket department store (7) jpg
image png
full shot senior man with yoga mat jpg
fructe freepik1 jpeg
Dronă Constanța FOTO Facebook
varza gratis jpg
image
image