Părinţii Mădălinei Manole ameninţă: «E posibil să ajungem la recuzarea procurorilor»

Ultima actualizare:

Ion Manole a mărturisit la emisiunea Fapt Divers, de la B1 TV, că speră ca de această dată procurorii îl va asculta pe el şi pe soţia lui, Eugenia, şi că vor studia cu adevărat dosarul şi documentele pe care le vor pune la dispoziţie.

"Am speranţă în Dumnezeu şi credinţa că procurorii se vor apleca să studieze acest dosar cu toate documentele pe care noi le oferim, ca să se afle adevărul, pentru că asta vrem noi: adevărul!

În funcţie de felul în care va decurge audierea de vineri, vom vedea ce demersuri vom face în continuare. Am jurat că nu mă opresc şi nu pot aştepta să se aştearnă uitarea peste moartea copilului meu. E posibil să ajungem la recuzarea procurorului şi a prim-procuroarei", a declarat Ion Manole.

Părinţii Mădălinei Manole au fost convocaţi din nou la procuratură fiindcă, imediat după moartea fiicei lor, ei au fost audiaţi de anchetatori fără a fi în prezenţa unui avocat ales, iar Eugenia Manole a semnat o declaraţie scrisă de procurori. Potrivit Ring, mama artistei era în stare de şoc şi n-a putut scrie singură declaraţia, iar după interogatoriu a semnat foaia care i s-a pus în faţă.

Dosarul s-a redeschis la cererea părinţilor şi are încă martori neidentificaţi. Unul dintre aceştia este vraciul care a vizitat-o pe Mădălina la vila din Otopeni, înainte să moară.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
anca verma instagram jpg
alex madred war 6842531 jpg
drona marina jpg
explozie drona jpg
ileana matus cristian pomohaci colaj facebook jpg
ciocan judecator pixabay jpg
explozie portul constanta captura video jpg
image png
image
image