Moni, pusă la perfuzii pentru a rezista la «Dansez pentru tine»

Ultima actualizare:

Monica Columbeanu este cea mai ghinionistă concurentă de la "Dansez pentru tine" căci, cu doar câteva zile înainte de debutul show-ului pe micul ecran, s-a pricopsit cu junghiuri de toată frumuseţea.

Încăpăţânată din fire, soţia lui Iri nu vrea în ruptul capului să renunţe la antrenamente, însă durerile i-au venit de hac, iar marţi a avut nevoie de intervenţia medicilor, pentru a-şi reveni.

"Prima dată am simţit durerile duminică, nu puteam să respir din cauza înţepăturilor pe care le simţeam când inspiram. Marţi mi-au pus o perfuzie cu calmante. Acum, fac tratament cu antiinflamatoare, o pastilă la 12 ore, şi mă masez cu geluri. Nu mă simt prea bine. Efortul pe care l-am depus şi curentul sunt cauzele durerilor", a declarat Monica, pentru Click!

Din păcate, iată că şi partenerul vedetei, Andrei Vlad, a fost victima accidentărilor, el alegându-se cu o întindere la piciorul drept şi cu probleme la genunchi.

Cel de-al optulea sezon "Dansez pentru tine" (Pro Tv) va începe mâine seară, la orele 20.30, iar cele opt perechi vor evolua în paşi de vals şi pe muzica lui Michael Jackson.

Mantea are probleme cu articulaţiile!

Nici Andreea Mantea nu a scăpat de ghinioane. Deşi se descurcă de minune la repetiţii, vedeta a suferit de întinderi musculare şi a avut câteva probleme cu articulaţiile.

La sfatul medicilor, fostul iepuraş Playboy ia calmante, se masează cu geluri şi creme şi se "împachetează" cu cât mai multe faşe, în zonele accidentate.

image
image
image
image
image
image
explozie petromidia jpg
Gratar FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
termometru freepik jpg
image png
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net