«Minune ar trebui să fie aici, nu Mona»

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Stripteusa „Mona”, angajata Adrianei Bahmuţeanu la Taraf TV, acuzată în dosarul “Million Dolars”, rămâne în arest. 

Decizia ca lotul „Million Dollars" să rămână după gratii cel puţin până la expirarea celor 29 de zile de arest preventiv aparţine magistraţilor de la Curtea de Apel Bucureşti care au judecat ieri recursul inculpaţilor.

Vizibil afectată de faptul că este obligată să se plimbe cu cătuşe şi flancată de mascaţi, „Mona", pe numele ei adevărat Monica Constantinescu, a dat o reprezentaţie de zile mari, ieri, în sala de judecată.

Îmbrăcată într-un trening negru şi adidaşi albi, stripteusa a stat tot timpul în picioare în boxa acuzaţilor.

În momentul în care i s-a dat dreptul să vorbească, „Mona" nu a putut să articuleze nici un cuvânt, izbucnind în plâns.

În locul ei s-a pronunţat avocatul Ion Ilie Iordăchescu, care a explicat instanţei că Mona era la WC în momentul în care Nuţulică Cămătaru dădea cu cuţitul: „Nu era de faţă la incident. Eu cred că e pusă să plătească pentru altcineva. Că, după cum vedeţi, alţi manelişti acuzaţi de favorizarea infractorului şi mărturie mincinoasă, Adi Minune şi Salam, sunt liberi. Dacă e să o luăm aşa, Adi Minune trebuia să fie în locul ei, şi ea liberă. Dar probabil că nu ştie să scrie şi de aia nu a dat nici o declaraţie la Poliţie, care să îl acuze", a declarat avocatul Monei, Ilie Iordăchescu.

Citeşte şi:

Iat-o pe «fata» lui Bahmu în filmul porno!

Anne, în filme porno; Deea, în Spania; Mona, după gratii - VIDEO

Bahmu dă «lecţii» la fetiţe

Bahmu le-a angajat după mărimea sânilor

Şi ele i-au făcut belele lui Bahmu!

Deea, dansatoare sexy în Grecia

Cea mai veche „fată de la miezul nopţii" a părăsit-o pe Bahmu, pentru că a plecat să danseze în Grecia, cu un contract baban.

Oricum, Deea (25 de ani) nu mai era văzută adea afară. „Avea nişte fiţe de nesuportat", ne-a spus Bahmu.

Roxana Vaşniuc, hărţuită de Vârciu?

Prezentatoarea emisiunii „Aşa-i hora la români" (Etno TV) l-a acuzat recent pe Liviu Vârciu că a vrut să o violeze într-o cameră de hotel.

Solistul se apără şi a declarat că Roxana era beată: „Eu am trimis-o în cameră să se culce. Minte de îngheaţă apele. Am făcut-o şi pe asta vedetă", ne-a spus Liviu.

Anne a filmat jocuri porno virtuale

Pe numele de scenă Anette Brill, Anne de la Taraf TV a făcut senzaţie într-un joc virtual porno, care va fi lansat de Zoltan Nagy la sfârşitul acestui an.

Fata lui Bahmu a avut rol de cameristă, iar la filmările de lângă Bran au participat şi actori XXX consacraţi.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
image
image
image
image
image
image
vaccin gripa jpg
Dieta post cinci zile beneficii jpg
sorina pintea jpeg
Ion Iliescu. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
femeie cu haine  foto   Shutterstock jpg
Canicula - caldura - termometru -meteo - FOTO Shutterstock
image png
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net