Minodora a slăbit 25 de kilograme şi arată ca un fotomodel!

Ultima actualizare:
Minodora
Minodora

De la 98 de kilograme a ajuns la 73, iar de la măsura 54, la haine, acum poartă doar 50! Minodora a încercat marea cu degetul şi i-a reuşit astfel că, după un an şi jumătate a reuşit să îmbrace fuste mini. Până la vară, dacă se ambiţionează, solista are şanse mari să îmbrace un costum de baie mai "decoltat".

A renunţat la shaorma şi a făcut eforturi supraomeneşti ca să slăbească, iar acum poate urca pe podium şi să prezinte moda. Minodora s-a ţinut de promisiunea pe care şi-a făcut-o în urmă cu un an şi jumătate iar acum o încape cel mai mic sacou din şifonier. astfel, cu ajutorul masajului, al dietei şi sportului, cântăreaţa de muzică de petrecere a ajuns de 98 de kilograme la 73, şi vrea ca până de Paşte va ajunge la 70 de kilograme.


    Minodora
Minodora

Pentru că a început să poarte haine cu 4 numere mai mici, bruneta cârlionţată a fost nevoită să-şi schimbe şi garderoba. Acum e mulţumită de aspectul exterior şi se simte mai încrezătoare. "Am alt aer, pot să respir. Mă simt foarte bine acum, mi se vede faţa altfel", a spus Minodora la Happy Hour. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ghiseu
image
image
image
image
image
image
gradinita pexels jpg
icoana Becali jpg 2 jpg
ilustratie politie jpg
femeie batrana jpeg
gheorghe sarbu jpg
litoral jpg
new caledonia 1434179 1280 jpg
insula oi jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net