FOTO! Uite cum arată Trăistariu cu păr!

Ultima actualizare:
Părul lui Mihai a crescut cu 1 mm în două luni de la implant (foto: arhiva personală)
Părul lui Mihai a crescut cu 1 mm în două luni de la implant (foto: arhiva personală)

Cântăreţul Mihai Trăistariu a trecut printr-o adevărată dramă în plan personal, din cauza lipsei podoabei capilare. Deşi a apelat la tot felul de tratamente minunte şi intervenţii cu promisiuni spectaculoase, acesta nu a reuşit să obţină niciodată plete visate.

Aşa ar arăta Mihai Trăistariu brunet şi cu părul creţ

În urmă cu două luni, acesta s-a supus unei noi intervenţii de implant de păr, la o clinică din Turcia, specializată în astfel de operaţii, iar acum este foarte mulţumit de rezultat şi spune că se află în graficul medical, firele de păr crescând aşa cum i-a povestit doctorul că se va întâmpla.

Şi peruca blondă îi vine foarte bine lui Mihai

Trăistariu a devenit obsedat de părul lui şi se pozează zilnic în oglindă (foto: arhiva personală)
Trăistariu a devenit obsedat de părul lui şi se pozează zilnic în oglindă (foto: arhiva personală)

Mihai a fost invitat în emisiunea Happy Hour de miercuri după amiază şi a intrat imediat în jocul lui Cătălin Măruţă, de a proba mai multe peruci pentru a vedea cum îi stă cu părul lung şi o anumită tunsoare.

Această tunsoare îl prinde cel mai bine pe Mihai. Tu ce părere ai?

simeon stalpnicul png

La două luni după operaţie, Mihai nu are o coafură bogată precum a reuşit să obţină cu ajutorul perucilor pe care le-a probat în direct, dar se poate mândri că implantul pe care l-a suferit a fost un adevărat succes. Firele inserate chirurgical i-au crescut 1 milimetru, iar artistul se pozează zilnic în oglindă, pentru a monitoriza evoluţia podoabei lui capilare.

Trăistariu a devenit obsedat de părul lui şi se pozează zilnic în oglindă


    Trăistariu a devenit obsedat de părul lui şi se pozează zilnic în oglindă (foto: arhiva personală)
Trăistariu a devenit obsedat de părul lui şi se pozează zilnic în oglindă (foto: arhiva personală)

"Părul creşte, au început să apară primele fire. Are un milimetru. Au început să se acopere spaţiile goale şi sunt foarte încântat. Acum nu mi-au mai rămas nici cicatrici, nu se mai vede nimic. Sunt foarte fericit. Îmi fac poze tot timpul şi toată lumea mă întreabă detalii despre implant", a declarat cântăreţul, pentru Click!

Părul lui Mihai a crescut cu 1 mm în două luni de la implant. Firele noi sunt punctuleţele care se văd pe lângă părul deja existent


    Părul lui Mihai a crescut cu 1 mm în două luni de la implant (foto: arhiva personală)
Părul lui Mihai a crescut cu 1 mm în două luni de la implant (foto: arhiva personală)


Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cerere in casatorie hello kitty jpg
geneva elvetia istock jpg
printul william craciun gettyimages jpg
Daniel Baluta si Sorin Grindeanu rezultate alegeri primarie Bucuresti  Foto Inquam Photos  Octav Ganea (2) jpg
Ciprian Ciucu si Ilie Bolojan  Ludovic Orban Foto Inquam Photo    Codrin Unici (4) jpg
images jpg
Bucuresti, foto Shutterstock jpg
casa lemn pexels jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net