Marina Almăşan: «Vacanţa de Paşte a fost o evadare dintr-o lume nebună»

Ultima actualizare:

Prezentatorea TV a declarat că este foarte fericită pentru viaţa pe care o are în prezent, iar familia iubitului ei, Georgică Cornu, este compusă din oameni excepţionali.

"Vacanţa de Paşte a fost pentru mine o evadare dint-o lume nebună, nebună. Am făcut Paştele in Mehedinţi, un loc unde nu există semnal la telefon, nici internet, dar există doar oameni curaţi şi frumoşi care respectă tradiţiile. Aşa cum a spus şi fiul meu, a fost cea mai frumoasă vacanţă din viaţa noastră. "

Cât despre mesajele pe care le-a primit de Paşte, Marina a declarat: „Nu am avut semnal unde am fost, dar imediat ce am ajuns într-o zonă cu semnal, au năvălit sms-urile de la cei dragi. Nu am primit niciun mesaj de la Victor de Paşte, sincer nici nu mă aşteptam să primesc, pentru că am observat că este încă guvernat de gânduri nu tocmai pozitive, dar chiar şi în aceste condiţii îmi doresc să fi petrecut cu bine. Am înteles că a fost în compania prietenilor şi asta e foarte bine, prietenii sunt foarte importanţi în această perioadă. "

Săptămâna aceasta, în emisiunea „Deşteptarea", Bogdan Miu vorbeşte cu vedetele de la noi despre cum şi unde şi-au petrecut vacanţa de Paşte.

Mai citeşte:

Marina Almăşan: «Imoralităţi a făcut Victor în ultimii ani, dar i-am promis că nu voi vorbi despre asta!»

Marina Almăşan şi iubitul milionar, de la Paris direct în Mehedinţi, de Paşte - FOTO

George Cornu, iubitul Marinei Almăşan, cu energiile încărcate: «Fraierii sunt soţii noştrii»



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
bani cuplu shutterstock 753311653 jpeg
provocare motocicleta jpg
anca verma instagram jpg
alex madred war 6842531 jpg
drona marina jpg
explozie drona jpg
ileana matus cristian pomohaci colaj facebook jpg
ciocan judecator pixabay jpg
image
image