Parapsiholog: Mădălina Manole nu a plecat din dorinţa ei

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Subiectul morţii Mădălinei Manole a fost întors pe toate feţele şi dezbătut în cadrul multor emisiuni TV. Producătorii emisiunii "Un Show Păcătos" au dus lucrurile pe o pantă care, pentru mulţi dintre noi, ţine de domeniul SF-ului.

Capatos a avut-o ca invitată, marţi seară, pe Nicoleta Moldoveanu, parapsiholog, căreia i-au pus la dispoziţie 15 întrebări adresate Mădălinei. Cum CNA interzice desfăşurarea de astfel de experimente în direct, întrebările i-au fost înmânate clarvăzătoarei marţi pe la prânz, iar în cursul zilei, Nicoleta Moldoveanu ar fi intrat în legătură cu spiritul Mădălinei Manole. Capatos a trecut în revistă faptul că parapsihologul a prezis că nu Geoană va câştiga alegerile, ci Băsescu şi că nu va veni marele cutremur cel puţin doi ani şi n-a venit. Stoian a ţinut să împărtăşească şi el o experienţă pe care a avut-o cu clarvăzătoarea şi a povestit cum aceasta a prezis nota cu care fiul său a luat un examen de corigenţă.De altfel, chiar ea a spus că proporţia de adevăr este în jur de 87%.

simeon stalpnicul png

Iată care sunt întrebările adresate Mădălinei şi răspunsurile pe care Mădălina i le-ar fi dat Nicoletei Moldoveanu.

De ce te-ai sinucis? Care a fost motivul real?

O să să spun care a fost motivul: neînţelegerile dintre ea şi Petru, soţul ei. După ce s-a consumat această cununie, comportamentul lui s-a schimbat faţă de ea, a început să devină autoritar şi să-i impună un mod de viaţă diferit de cel pe care-l avea ea. S-au produs multe divergenţe între ei. A fost o iluzie că a iubit acest bărbat. Ea l-a iubit, dar a realizat pe parcurs că a făcut o greşeală. Au fost două firi incompatibile din toate punctele de vedere.

De ce s-a sinucis? Nu a avut de ales.

Ce s-a întâmplat între tine şi Petru în acea noapte?

Au venit de la cumpărături, iar acasă a urmat o discuţie legată de faptul că i s-a interzis să-şi serbeze ziua cu prietenii ei. Au fost lucruri foarte urâte care s-au produs. E foarte urât modul în care i s-a adresat. Am reuşit să vizualizez scena. În dormitor a avut loc cearta, iar la baie a ajuns mai mult forţată. Acolo s-a consumat evenimentul nenorocit. Sticla era pregătită şi a acceptat să înghită acea soluţie.

Puiu a prezentat un testament despre care părinţii spun că nu e scris de tine. Ţi-a falsificat Petru scrisul?

Nu, a fost forţată să-l scrie, dictat de el. În testament insistă foarte mult pe nişte lucruri care să-l scoată pe Petru că nu e vinovat.

S-a vorbit că ai fi fost blestemată şi că ai apelat la vraci. Cine ţi-ar fi vrut răul?

Blestemul e o rugăciune negativă. Având în vedere că o spui cu atâta ardoarem, un lucru rău se întâmplă mai repede decât un lucru bun. Ea nu a fost blestemată. Poate a intrat într-o conjunctură de forţe puţin mai oculte. Interesul e foarte ascuns şi vine tot din partea acestui Petru să spună că a fost nebună.

Părinţii l-au acuzat pe Mircea că te-ar fi bătut. Este adevărat?

Da. Au existat violenţe fizice, nu numai în acea noapte, dar nu a spus de ruşine şi ca să nu-şi supere familia.

Părinţii te-au bătut în copilărie?

Nu. Mădălina a fost un copil iubit. Provine dintr-o familie de oameni integri, oameni modeşti şi cu mult bun simţ.

Toată viaţa ţi-ai dorit un copil. L-ai avut, iar acum l-ai lăsat singur. Nu te simţi vinovată faţă de Petru Jr.?

Durerea ei cea mai mare este acest copil pentru că şi l-a dorit foarte mult. Totul a venit atât de neaşteptat şi rapid. Durerea ei era şi mai mare pentru că nu a avut voie să se ocupe de acest copil. Nu şi-a putut exercita dreptul de mamă pentru că nu i s-a dat voie. A fost un alt mod de a o teroriza şi să facă ce zice el.

S-a spus că erai îndrăgostită de un alt bărbat care nu-ţi împărtăşea sentimentele. E adevărat?

Nu. Mădălina era atât de disperată şi dorea să iasă din cercul în care a intrat, că nu-i mai trebuia o latură sentimentală. Nu voia decât să rămână cu copilul.

Îţi pare rău că te-ai sinucis?

Astăzi îi pare rău pentru toată durerea pe care a provocat-o celor dragi. Îi pare rău că putea să evite şi să nu se întâmple acest neprevăzut.

Capatos i-a atras atenţia clarvăzătoarei că se cam bate cap în cap ceea ce a zis ea mai devreme, că a fost forţată să înghită soluţia, pentru că astfel nu ar mai fi vorba de o sinucidere.  "Când cineva îţi ia mâna şi te obligă să bei tot sinucidere se numeşte şi pentru ceilalţi", a spus  Nicoleta Moldoveanu. Apoi ea a explicat că nu poate spune că a fost omorâtă pentru că este o anchetă în desfăşurare.

Eşti aproape de Şerban Georgescu?

Sufletul, în primele 40 de zile, după ce părăseşte acest corp, e purtat în Rai şi Iad. I se dă voie şase zile să viziteze tot raiul, iar apoi 30 de zile în iad. Ea în momentul de faţă nu a părăsit încă pământulş ca să fie acolo.

O să mai apară alte înregistrări?

Ea a spus că a apucat să înregistreze câteva dintre certurile lor, dar nu se vor găsi pentru cineva a avut grijă să nu mai fie.

Ce le-ai spune părinţilor şi soţului, dacă ai putea?

Pentru părinţi a transmis următorul mesaj: să nu fie niciunul din ei supărat pe ea pentru că a plecat aşa cum a plecat. Nu a fost dorinţa ei şi să aibă grijă ca Puiuţul ei să ajungă la ei. Soţului i-a transmis să-şi caute în adâncul sufletului şi să scoată la lumină adevărul dacă are curaj şi dacă a iubit-o vreodată şi să nu uite că există un Dumnezeu care plăteşte fiecăruia pentru faptele făcute.

Întrebată dacă în timpul emisiunii Mădălina a intrat în legătură cu ea, parapsihologul a spus că Mădălina bucuroasă pentru că o particică din adevărul ei s-a spus, chiar dacă nu va putea fi dovedit. Până se va încăzi timpul afară, adevărul trebuie să iasă la lumină, a încheiat ea.

Mai citeşte:

Imagini interzise cu Mădălina Manole - FOTO

Mădălina era nemulţumită de dinţii urâţi, degetele groase şi picioarele strâmbe

Ion Manole: «Mădălina mea vine noaptea şi-mi spune că mă iubeşte»

Mădălina Manole bântuie casa părinţilor de la Ploieşti

image
image
image
image
image
image
Palatul Cultural Arad jpg
ambulanta jpg
pod baltimore teorii jpg
Alimente de bază. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
africa in2 jpg
cutremur noua papua guinee jpg
Creta FOTO Shutterstock
mihaela bilic instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net