«Mădălina Manole avea o dublă personalitate şi credea că e blestemată»

Ultima actualizare:

Lucian Iodănescu a povestit la Acces Direct că Mădălina Manole l-a sunat într-o zi pentru a stabili o întâlnire cu el.

"Am fost contact telefonic. S-a prezentat ca Magda. Ne-am întâlnit în Parcul Carol. M-a contactat pe parte de parafizică. M-a întrebat despre blesteme.

Mi-am dat seama că vorbea despre un blestem din partea familiei, venit din copilărie. Mădălina avea o dublă personalitate. Trecea de la o stare la alta.

Vroia să ştie cum să scape de blestem şi să-l distrugă pe cel care a blestemat-o.

Parapsihologul a mai declarat că Mădălina a vorbit şi despre fostul ei soţ Şerban Georgescu, iar atunci ea a dovedit că are o personalitate dublă.

"Zicea ceva de genul că e foarte rău fără rău. Am întrebat-o «ce anume v-a făcut să divorţaţi?», ea mi-a spus «mă săturasem de moşul ăsta». Apoi s-a oprit şi a reformulat «nu mă mai susţine în carieră». Avea momente când era pornită şi apoi regreta. Se aduna. Probabil că i-a trimis multe sms-uri în care îi zicea că se uita la certificatul de căsătorie şi îi spunea că îi e dor de el", a explicat Lucian Iodănescu.

"Dincolo de imaginea publică ascundea un orgoliu nemăsurat, avea porniri răzbunătoare, era o perfecţionistă. Poate nu vă daţi seama cât e de grav să ai două personalităţi", a mai spus parapsihologul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
pensie punct de pensie carte de munca carnete de munca calcule pensii lista
image
image
image
image
image
image
judecatoare pascu jpg
iluzie optica jpg
lufăr webp
Podul lui Ștefan cel Mare FOTO Tele1 Bacău (1) jpg
jurnalist reportaj jpg
pensie jpeg
pupaza pexels jpg
schelet arhiva jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net