Lis a spart sticlele cu băutura nevestei

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Soţii Lis au organizat un chef pe cinste vineri seara, când Oana a împlinit 31 de ani. Aperitive alese, băuturi fine şi deserturi exotice, petrecerea a avut toate ingredientele pentru ca invitaţii să se distreze ca la carte.

Formează un cuplu de 12 ani, dar Viorel Lis (66 de ani) este îndrăgostit ca-n prima zi şi o răsfaţă cu fiecare prilej pe mult mai tânăra lui soţie, Oana (31 de ani).

Astfel, vineri, de ziua ei, fostul primar al Capitalei i-a făcut cadou suma de 3.000 de lei, dar şi o petrecere la restaurantul Alhambra, unde au sărbătorit alături de cei mai apropiaţi 15 prieteni.

Fostul primar a adus alcool de acasă, dar nu a avut parte de el

simeon stalpnicul png

Chiar dacă Lis a scos din buzunar peste o mie de euro pentru acest chef, el a ţinut morţiş să facă şi câteva economii şi a adus de acasă câteva sticle de bături fine. Numai că, surpriză! Punga în care le-a cărat i-a jucat feste, iar sticlele s-au făcut zob chiar la intrarea în restaurant.

„A fost foarte amuzant, i-am zis lui Viorel să stea liniştit, că s-a spart ghinionul. Ne-am simţit foarte bine, am primit foarte multe cadouri, parfumuri, bijuterii şi haine", a declarat Oana, pentru Click!

Cheful, „animat" cu delicatese, şampanie râuri-râuri şi muzică antrenantă, s-a spart abia în zori, când soţii Lis s-au retras în noul lor apartament, din zona Ştefan cel Mare.

Mai citeşte:

Oana lui Lis se hrăneşte cu mâncare de la fast-food

Soţii Lis: «Ne-am mutat din cauza vecinilor»

Oana: «Fosta soţie a lui Lis m-a lovit şi m-a tras de păr!»

Oana Lis s-a distrat cu lăutarii până dimineaţa

Lis e supărat pe Oana: «Face striptease prea repede»



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
descărcare jpeg
craciun turisti jpg
papa leon copii jpg
kotor 812818 1280 jpg
gara jpg
Sarmale , masa de Craciun FOTO Shutterstock
ingredientele secrete pe care le adauga gospodinele la varza murata jpg
1 mancare de craciun jpg jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net