Iulia Albu ia găina şi la facultate!

Ultima actualizare:

    Ieri, Iulia Albu a fost surprinsă de fotoreporterii Click!  ieşind din facultate cu găina
Ieri, Iulia Albu a fost surprinsă de fotoreporterii Click! ieşind din facultate cu găina

De când şi-a luat găină neagră, o cară după ea peste tot, chiar şi la facultate, acolo unde are cursuri zilnice! Iulia Albu nu se mai desparte de noua ei achiziţie, găina din rasa Chateau Lou Lou de la Fraise, pe care o consideră „accesoriul" ei de companie.

Studentă la Facultatea de Arte Decorative şi Design din cadrul Universităţii Bucureşti, Iulia Albu (31 de ani) e cu siguranţă o studentă cum nu s-a mai văzut. Mai ales că, de câteva zile încoace, ea obişnuieşte să ia pasărea cu ea la ore. O dată ajunsă în clasă, o aşează pe genunchi, iar găina stă cuminte şi nu-şi deranjează stăpâna nicicum.

La un moment dat, vedeta a dus înaripata în maşină, pentru că nu era ascultătoare

simeon stalpnicul png

Colegi de facultate de-ai Iuliei au povestit, amuzaţi, cât de drăgălaşă este pasărea, ba chiar şi profesorii au îndrăgit-o, aşa că nimeni nu o mai priveşte acum ca pe ceva neobişnuit, deşi găina umblă dichisită, cu pene ataşate, aşa că e greu să nu fie în centrul atenţiei. Cât despre micile probleme pe care le poate ridica o pasăre, Iulia şi-a luat măsuri. I-a pus scutece, ca să nu se facă pasărea de ruşine. Doar în clipele când găina nu este cuminte, Iulia o lasă în maşină, acolo unde deja pasărea se simte comod.

Deşi s-a obişnuit în cele din urmă cu găina Iuliei, soţul ei, Mihai Albu, a ajuns în pragul disperării din cauză că este mereu întrebat despre găină. „De când cu înaripata nevesti-mii, am început să învăţ să fiu mai calm şi mai detaşat, la început m-am revoltat, m-am consumat, am încercat să iau poziţie şi acasă, şi pe Facebook. Acum doar mă distrez şi mă minunez de toate de câte am parte şi acasă, şi în media, şi pe Facebook! Mi-am luat la «bobârnace» cât pentru o viaţă întreagă", a scris Mihai, pe contul lui de socializare.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net