Ilie Năstase: «Nu ar fi trebuit să reacţionez aşa, dar m-am săturat»

Ultima actualizare:

În acest weekend a fost făcut public un clip în care Ilie Năstase, abordat de o ziaristă, înjură de mama focului.

Invitat la emisiune "Naşu" (B1 TV), fost tenismen a recunoscut că "am fost balcanic,nu ar fi trebuit să reacţionez cum am reacţionat, dar m-am săturat".

El a spus că videoclipul este vechi de o lună şi i se pare suspect faptul că acesta abia acum a apărut.

"Acest accident s-a întâmplat acum o lună. Poate a fost o răutate a şefilor ei, am auzit că femeia era o ziaristă a unui tabloid naţional.", spune Năstase.

Fostul sportiv este deranjat de atitudinea ziariştilor din România care ajung să încalce drepturile oamenilor, pentru a-şi îndeplini planul. Şi face comparaţie cu cei din străinătate.

"În străinătate, chiar dacă vor să îţi facă o poză te întreabă prima dată. Mi s-a întâmplat la Costineşti odată să vină două fete să mă întrebe dacă pot să îmi facă o poză. Am acceptat, după câteva zile poza a apărut în tabloid", a mai spus acesta.

Ilie a ţinut să explice episodul de la Timişoara, susţinând că ziarista respectivă nu avea nici un drept să îl întrebe ce caută în oraşul de pe Bega.

"Am o prietenă la Timişoara şi merg des acolo. M-au urmărit de la aeroport, am mers la un restaurant, am stat acolo o ora sau două şi apoi când am ieşit am văzut că îmi făcea poze, dar de fapt mă filma. Era tânără, ţin minte că avea părul scurt. Mi-a spus că sunt pe domeniul public şi era ca şi cum ea putea să facă ce vrea şi eu nu aveam nici un drept..

Cine are dreptul să mă întrebe pe mine ce caut la Timişoara, trebuie să am şi eu drepturi. Ea s-a dat ziaristă, nu paparazzi şi e o diferenţă.

Eu am văzut un actor care a dat un pumn unui fotograf care i-a făcut o poză la masă, era cu aparatul în faţa lui. E ca şi cum îţi fură viaţa privată", povesteşte Năstase.

El susţine că regretă ceea ce s-a întâmplat, dar modul în care ziariştii din ziua de azi procedează întrece orice limită.

"Regret evenimentul, nu i-am cerut scuze domnişoarei pentru că nu ştiu cine. Cred că m-au urmărit fiindcă eu am trecut printr-un divorţ, iar oamenii doreau un divorţ în România cu scandal, înjurături, bătăi, ei au creat o situaţie încordată, scenarii. Ei nu trebuie să-şi vândă ziarul pe spatele meu.Cred că suntem cel mai mincinos popor din lume."

"Probabil că numele face vânzare la ziare. Mă deranjează că se folosec de numele meu. Nu mă aşteptam la Timişoara. Pentru că oraşul şi oamenii nu de acolo nu sunt aşa.", mărturiseşte Ilie.

"Dacă nici la 64 de ani nu pot să trăiesc în pace, atunci când? Când o să mor? Vreau să trăiesc în România liniştit, în pace. E adevărat că am greşit că am înjurat, dar vreau să am şi eu intimitatea mea. Vreau să fiu liniştit, nu să mă întrebe ce caut la Timişoara. Sper să se potolească ziarele astea sau cei care le comandă. Nu vreau să plec din România", a mai spus acesta.

Ilie Năstase a mărturisit că nu a văzut filmuleţul şi că îl surprinde faptul că abia acum a fost făcut public.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
beneficiile jocului la varsta adulta 1536x864 jpg
Afl â care sunt principalii pomi fructiferi care nu trebuie s â +¢i lipseasc â din gr âdin â min jpg
Metrou Victoriei FOTO Shutterstock
oua pixabay jpg
contor curent jpg
Ultimele bătălii ale lui Mihai Viteazul jpeg
elvira godeanu vila jpg
levi strauss captura video jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net