Huidu s-a ridicat pe marginea patului și a vorbit cu familia!

Ultima actualizare:

Medicii austrieci spun că nu a intervenit nimic faţă de precedentul anunţ, iar recuperarea vedetei de la Prima TV decurge conform planurilor.

„În prima zi al noului an, procedura de revenire a pacientului decurge bine. Acesta se află în continuare la secţia de Terapie intensivă de la neurologie. Trezirea lui se face conform după procedurile planificate, fără complicaţii. Echipa medicală continuă să îi reducă treptat medicamentele care l-au indus în comă, iar pacientul îşi revine din ce în ce mai mult", a transmis Johannes Schwamberger, purtătorul de cuvânt al spitalului din Innsbruck.

Accidentul e încă neclar până când nu povesteşte Huidu

Fratele lui Şerban Huidu spune că nu înţelege cum a putut să se accidenteze în acest hal fratele său, despre care spune că este un schior experimentat.  „A căzut banal. El schiază impecabil. Nu îmi explic cum a ajuns în halul acesta", a declarat fratele cârcotaşului.

Cristina Huidu: «E bine! Şerban a vorbit cu noi»

Starea lui Şerban Huidu se ameliorează

UPDATE Medicii austrieci: Şerban Huidu nu va fi operat

Huidu, un împătimit al schiului. Vezi cum se distra pe pârtia unde a suferit un accident grav - VIDEO

Echipa Adevărul de Seară aflată la Innsbuck vă ţine la curent cu starea de sănătate a lui Şerban Huidu

Vezi ce mesaje de încurajare i-au dat vedetele lui Şerban Huidu!

EXCLUSIV „Şerban Huidu a încercat să evite copiii de pe pârtie", Amalia Matei, director staţie Kiss FM Timişoara

Prima TV: Şerban Huidu, în comă indusă pentru ca medicii să poată face investigaţiile necesare

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Furnici jpg
image
image
image
image
image
image
Abubakar  Tahiru cartea recordurilor jpg
batran confuz istock1 jpg
calcule calculator bani salariu pensie rate bancare datorie
buster jpg
bani jpeg
sat comoara jpg
plane 2104594 1280 jpg
politia pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net