George Ciubotaru este iubitul secret al Oanei Roman

Ultima actualizare:

Cele din urmă au avut discuţii aprinse, în ultimele zile, care s-au lăsat cu plânsete şi cuvinte grele. În tot acest timp, Oana privea amuzată circul şi se bucura de iubitul său.

Oana Roman a recunoscut la "Un Show Păcătos" că are o relaţie cu regizorul George Ciubotaru de aproape 20 de ani, cu tot cu pauzele de care au avut nevoie.

"Nu l-am prezentat pe George părinţilor mei, pentru că noi suntem o familie foarte deschisă care nu are astfel de cutume. Eu îl ştiu pe George de peste 20 de ani. Ne întâlneam, când eram mică, la petrecerile surorii mele care este mai mare decât mine cu nouă ani. Am ieşit cu George de foarte multe ori şi ies în continuare şi nimeni nu a bănuit nimic, dar asta nu m-a deranjat. Nici când am văzut scandalul de la TV, cu fetele alea care s-au bătut pentru el nu m-am supărat, pentru că el este cineva pe care mă pot baza oricând şi asta e foarte important pentru mine. Probabil că este foarte ciudat şi foarte puţini înţeleg asta. Eu am o relaţie anume cu George, el este omul care este alături de mine chiar dacă nu vorbim o perioadă, dacă am nevoie de ajutor este acolo. Mi-aş dori ca George să fie tatăl copiilor mei. Dacă lucrurile ar fi să se întâmple, nu mi-ar displăcea.", a declarat Oana Roman la emisiunea "Un show păcătos.

Vizibil emoţionată şi mândră de relaţia specială pe care o are cu George Ciubotaru, vedeta a recunoscut că diferenţa de 8 ani dintre ei a contat foarte mult pentru ea, pentru că a simţit că se poate baza pe el. Cu toate acestea, cei doi nu au o relaţie obişnuită, deoarece în tot acest timp fiecare a fost liber să cunoască şi alte persoane.

Oana Roman nu a intenţionat să îl ţină ascuns pe George, dar pentru că acesta nu îşi doreşte să devină o persoană publică şi pentru că nimeni nu auzise de el, ea a preferat să nu vorbească despre relaţia lor.

Vedeta a considerat că e un moment oportun să facă anunţul, având în vedere faptul că în ultimele zile George a ţinut primele pagini ale tabloidelor, alături de Simona Traşcă, alias Pamela de România, şi Sânziana Buruiană.

"Este o relaţie fără constrângeri, ceea ce îţi oferă o anumită relaxare", a mai zis Oana.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Furnici jpg
image
image
image
image
image
image
saptamana patimilor jpg
saracie freepik jpg
decreteii viitorii pensionari care isi fac calcule jpeg
Gratar FOTO Shutterstock
Printesa Lia trecutul ei printul Paul Lambrino de Romania (10) jpg
shutterstock 1805379256 jpg
image png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net