Adrian Filote mănâncă de 6 ori pe zi

Ultima actualizare:

„De ani de zile nu am mai mâncat prăjeală şi nu am pus gura pe carne de porc. Bruschetele cu usturoi şi roşii sunt preferatele mele. Ceea ce nu pot să refuz niciodată sunt şniţelele din piept de pui. Le ador şi pot să mănânc şi zece şniţele o dată", spune Adrian Filote.

Actualul manechin are un regim de viaţă echilibrat, nu face niciodată excese, dar îşi satisface orice poftă culinară. Aşa se face că dimineaţa mănâncă orice are poftă, de la cereale până la îngheţată cu ciocolată, pentru că toate caloriile se ard pe parcursul zilei.

„Dimineaţa mănânc cereale cu lapte, banane şi ciocolată multă, pentru că ştiu că nu o să se pună nimic pe mine din cauza ritmului meu de viaţă agitat. Am renunţat la sucurile acidulate, le prefer numai pe cele naturale, pe care le fac singur cu storcătorul de fructe", ne povesteşte reporterul-ucenic de la Acces Direct.

În rest, numărul meselor zilnice ajunge la 6, chiar 7, dintre care trei principale. Mai spune că secretul unui corp sănătos şi a energiei de care avem nevoie zilnic constă în lipsa mâncărurilor cu multă carne, Adrian preferând mai mult legumele şi cerealele.

„Mănânc numai carne albă, de pui şi peşte, cu garnitură de legume, niciodată cartofi pentru că în această combinaţie rezultă startul de grăsime pe corpul nostru, numit celulită", spune Filote.

Vedeta susţine că merge în piaţă şi cumpără toate legumele posibile, din care îşi face supe-creme. Deşi nu e străin de bucătărie, Filote are şi experienţe mai puţin plăcute la cratiţă.

„De mic am ştiut să gătesc, însă am avut şi incidente. Ţin minte că odată mi-a luat foc o cârpă de bucătărie pe care am pus-o pe masă. De aici mai era doar un pas până să incendiez toată încăperea", spune Adrian.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Furnici jpg
image
image
image
image
image
image
ploaie primavara shutterstock 1660946191 jpeg
Ministrul finanțelor Marcel Boloș vizitează Trezoreria Municipiului București și Trezoreria sector 3, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
autostrada moldovei a7 jpg
moschee mensa musa jpg
image png
traian basescu
scoala de politie campina absolvire jpeg
istanbul pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net