Mihai Trăistariu s-a chinuit 7 ani să ajungă la Eurovision

Ultima actualizare:

A reuşit performanţa celui mai bun punctaj în istoria participării României, ocupând locul al 4-lea, dar a atins acest succes după ce a străbătut un drum muzical plin de oprelişti.

Trăistariu este exemplul viu al faptului că nimic nu te poate opri atunci când îţi doreşti un lucru şi că perseverenţa este, într-adevăr, cheia succesului.

A simţit de şapte ori gustul amar al înfrângerii la preselecţia pentru Eurovision iar a opta oară s-a luptat cot la cot cu băieţii de la Akcent, câştigând concursul la mustaţă.

Dar cel mai greu i-a fost să înfrunte cârcotaşii care nu-i dădeau nici o şansă în finala internaţională. Educat, timid şi galant, Trăistariu a preferat să nu răspundă răutăţilor şi le-a dat o palmă grea tuturor "duşmanilor" atunci când, pe 20 mai 2006, Europa l-a răsplătit cu vârf şi îndesat pentru talentul lui, sfidând, astfel, votul geo-politic.

În fiecare zi, de luni până vineri, până pe 11 decembrie, împreună cu simpaticii "Cârcotaşi" de la Kiss FM, Şerban şi Mihai, îţi vom propune câte zece melodii din care vor fi alese, pentru marea finală, cele mai votate două.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Batrana pensionara bani pensie FOTO Shutterstock jpg
dieta istock jpg
Taxi, foto Shutterstock jpg
Testament FOTO Shutterstock
image png
vitamine istock jpg
Ospătar  Foto Freepik com jpg
de la promisiuni la ac iuni chiar renun a firmele la ouale de la gaini chinuite jpg
image
image