Elena Cârstea: «Aveam 95% şanse să mor la operaţie!»

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Elena Cârstea a revenit luni în România, plină de optimism şi de speranţă că starea sa de sănătate se va îmbunătăţi, după operaţia de anevrism cerebral, suferită în America. Ea a fost invitată ieri, la PRO TV, pentru a le cânta românilor, de Ziua Naţională, prilej cu care a povestit despre calvarul trăit.

Cântăreaţa se jură cu mâna pe inimă că ar fi avut curajul să se lase operată de un medic român însă, în acelaşi timp, susţine că, dacă ar fi trăit în România, mai mult ca sigur că diagnosticul i-ar fi fost pus cu întârziere.

Vezi aici GALERIE FOTO de la revenirea Elenei în ţară

"M-am mutat în America pentru că generaţia mea a fost lăsată de-o parte şi nu-mi găseam locul. A fost foarte bine că am făcut acest pas, pentru că, sinceră să fiu, dacă trăiam în România, nu cred că aş fi aflat la timp ce am, că sunt bolnavă. Aş fi avut curajul să mă las operată în România, dar cred că ar fi fost prea târziu", a spus cântăreaţa ieri, la "Happy Hour" (PRO TV).

Citeşte şi:        Elena Cârstea: «Vin la doctor în România»        Cârstea şi-a făcut testamentul cu 12 ore înaintea operaţiei        Elena Cârstea: «Gata, am scăpat!»        Elena Cârstea, 22 de ore în pat        Cârstea, după operaţie: «Nu mă simt deloc bine»

Elena a mai spus că, dacă intervenţia chirurgicală, pentru îndepărtarea anevrismului cerebral, ar fi avut loc mai devreme, ar fi murit pe masa de operaţie.

"Aveam şanse mari să mor. Tiroida îmi dăduse organismul peste cap, şi aveam şanse de 95% să nu mă mai trezesc din anestezie. Doctorii nu au vrut să rişte, aşa că am amânat intervenţia, până am mai reglat tiroida".

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net