Corina Bud: «Îmi doresc o familie mai mare»

Ultima actualizare:

    Corina Bud
Corina Bud

Cântăreaţa Corina Bud se simte o femeie împlinită, atât pe plan profesional, cât şi în ceea ce priveşte viaţa de familie.

Mamă a unui băieţel pe nume Robin, artista mărturiseşte că se gândeşte să-şi mărească familia, dar deocamdată este prinsă cu proiectele muzicale pe care le are.

"Îmi doresc să fim o familie mai mare", a spus ea pentru ziarul Ring, explicând că după naşterea fiului ei a făcut multe sacrificii, incomparabile însă cu bucuriile pe care le-a primit ulterior.

"Eu mă bucur să descopăr şi să redescopăr jocurile copilăriei şi curiozitatea, bucuria, deschiderea fabuloasă pentru tot ce e în jurul nostru. Copiii trăiesc la maximum tot ce e în jurul lor. Au o sete de cunoaştere, o bucurie a descoperirii pe care noi le uităm cu timpul. Şansa noastră sunt copiii, împreună cu care le redescoperim. Aşa că am renunţat la prea puţin în comparaţie cu ce-am câştigat", a mai spus ea.

Solista a vorbit şi despre alegerea trupei Mandinga pentru a reprezenta România la Eurovizion. "Mă bucur mult că a câştigat Mandinga. E o trupă de muzicieni talentaţi şi pasionaţi. O să le ţin pumnii. Ar fi splendid pentru muzica românească să câştige un loc bun. Poate chiar primul", a mai declarat cântăreaţa.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
loc parcare foto Primăria Braşov
loto istock jpg
aeroportul baneasa 1 foto cnab jpeg
milankimdang nepal 3390257 jpg
Alexandru Arsinel FOTO Mediafax
image png
bulletrain743 travel 1767532 jpg
Sosete albe  jpg
image
image