Femeile lui Constantinescu s-au evitat la spital

Ultima actualizare:

    "Acum, Mihai se simte mai bine, m-am speriat rău!"
"Acum, Mihai se simte mai bine, m-am speriat rău!"

Mihai Constantinescu zace de 5 zile pe patul de spital. A fost internat miercuri, la Urgenţă, cu probleme digestive, iar joi a suferit un preinfarct.

Mihaela, cea care i-a fost soţie lui Mihai Constantinescu (62 de ani) mai bine de 17 ani, a venit într-un suflet, zilele trecute, din Italia, pentru a-l încuraja, pe patul de spital.

Chiar dacă Mihai trăieşte de ani buni o frumoasă poveste de dragoste cu solista Simona Secrier (39 de ani), Mihaela consideră că ea este femeia care trebuie să-i fie alături, la greu. Prin urmare, solistul a suportat mai uşor spitalizarea, cu aşa frumuseţi de femei, în preajma sa, deşi ele au trecut şi prin mari emoţii.

Dacă solistul a fost internat miercuri din cauza unor probleme digestive, fiind diagnosticat cu enterocolită, a doua zi, el a suferit un preinfarct: „Am pierdut mult potasiu, iar inima nu funcţionează bine în aceste condiţii. Am suferit un preinfarct, iar medicii s-au chinuit să mă ţină în viaţă. Am stat o zi la reanimare!", ne-a declarat el.

Pe aceeşi temă:

Mihai Constantinescu : «Medicii s-au chinuit să mă ţină în viaţă!»

UPDATE Mihai Constantinescu, internat la Spitalul Floreasca

Surse din spital ne-au spus că cele două femei l-au răsfăţat pe Mihai cu tot felul de bunătăţi, numai că au evitat să dea nas în nas, stabilindu-şi ore de vizită diferite.

Nu este pentru prima dată când Mihaela şi Simona se ciocnesc pe holurile spitalelor, un astfel de episod având loc şi anul trecut, când solistul a suferit, la un spital din Târgu Mureş, o operaţie la inimă.

Starea lui de sănătate este acum stabilă atât datorită eforturilor medicilor, cât şi datorită încurajărilor celor două femei din viaţa sa, fosta soţie şi actuala iubită, aflate mereu în competiţie.

Mihaela l-a dus, pe banii ei, în vacanţă

Anul acesta a fost unul plin pentru Mihai. Recuperarea în urma operaţiei suferite pe cord, în noiembrie 2008, la un spital din Târgu Mureş, a fost spectaculoasă, cea care i-a stat alături fiind şi fosta lui soţie, Mihaela.

simeon stalpnicul png

Ea i-a oferit în dar, în luna iulie, o vacanţă în Turcia, unde au plecat împreună. Iubita lui, Simona Secrier, s-a văzut nevoită să rămână acasă, susţinând că le respectă prietenia veche.

Mai citeşte:

Mihai Constantinescu a făcut play-back să nu-şi obosească inima operată

Mihai Constantinescu, sărbătorit la Sala Palatului

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ogoranu luptator anticomunist
image
image
image
image
image
image
bf17828c1172fb1a0ab3c6f43bf0015c jpg
cos de cumparaturi  jpeg
fugar jpg
Explozie de culoare în Grădina Botanică  FOTO: Complexul Muzeal de Științele Naturii Galați
gara de nord jpeg
nadia jpg
Joe Biden FOTO Profimedia
monede pexels jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net