Cătălin Botezatu: «Nu sunt un bulangiu»

Ultima actualizare:

    Cătălin Botezatu
Cătălin Botezatu

Fostul "Burlac" a dezvăluit amănunte picante din viaţa, poate chiar neştiute de nimeni. Designerul susţine că în ciuda a tot ce s-a întâmplat, el îşi asumă trecutul.

Cătălin Botezatu a declarat pentru kamikaze.ro că pe vremea când lucra ca manechin avea salariul unui ministru.

"Până-n 10.000 de lei, dar făceam şi foarte mulţi bani din deplasări. La Moscova, de pildă, se făceau foarte mulţi bani. Pe lângă diurne, mergeam cu hai­nele de pe noi şi în secunda doi, după prezentare, le vindeam. Erau disperaţi să le cumpere. După o deplasare lejeră, mă puteam întoarce cu valoarea unei Dacii.“

În anul 1996, împreună cu partenerul său de afaceri de atunci, Alexandru Răducan, a intrat în încurcături cu nişte cămătari, apoi chiar în încurcături cu băncile.

"Primele milioane de mărci le-am făcut cînd aveam 24 de ani. Dar le-am pierdut aşa cum le-am făcut. Aveam în cont 23 de milioane de mărci.

Eram proprietar peste afaceri de fashion, ferme, fabrici. După ce i-am pierdut, nu mai aveam nici chiloţi în cur. Mi-au devalizat vila din Primăverii, mi-au vândut tot ce aveam în ea, apoi mi-au vândut-o de tot, cu acte false.

Cred că şi acum notarii sunt în puşcărie. Când am ieşit, aveam 50.000 de mărci datorie la avocaţi. Eram ameninţat, mergeam cu bodyguarzi, am stat la tatăl meu. După ce trăisem în palate şi vile, a urmat o perioadă grea.

Pe fondul stresului şi al nedreptăţilor care mi s-au făcut, am făcut cancer de colon, m-am operat la Detroit. Mereu mi-am asumat trecutul meu.

Ca să mă rănească, unii oameni mi-au spus tot timpul două lucruri: că sunt bulangiu şi că am făcut puşcărie. Puşcăria a fost, de fapt, arest preventiv. Iar bulangiu nu sunt.“, a declarat Botezatu.Alina ex-"Burlacul": Vreau să fac sex nebun cu Bianca

Violeta: «Refuz să-l împart pe Bote cu Bianca!»

Aici va face Bote sex cu Bianca şi cu Violeta!

Bote: Ultima dată am făcut sex în WC!

L-a părăsit pe Cristea pentru Bote



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
printul william craciun gettyimages jpg
Daniel Baluta si Sorin Grindeanu rezultate alegeri primarie Bucuresti  Foto Inquam Photos  Octav Ganea (2) jpg
Ciprian Ciucu si Ilie Bolojan  Ludovic Orban Foto Inquam Photo    Codrin Unici (4) jpg
images jpg
Bucuresti, foto Shutterstock jpg
casa lemn pexels jpg
La 79 ani, Cristian Gatu vrea sa si refaca viata jpg
Sesizare penală a IICCMER privind tratamentele neomenoase aplicate în perioada comunistă în „Spitalul pentru copii neuropsihici cronici Siret” jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net