Bianca Drăguşanu a confirmat că s-a întâlnit cu Cristea la Paris: «În momentul de faţă cred că am pierdut tot»

Ultima actualizare:

    Bianca Drăguşanu
Bianca Drăguşanu

Dan Capatos a aruncat bomba la emisiunea "Acces direct" de la Antena 1. El a dezvăluit că Bianca i-a confirmat că s-a întâlnit cu Adrian Cristea la Paris, dar că este hotărâtă să-şi salveze căsnicia cu Victor Slav.

"În urmă cu câteva minute am vorbit cu Bianca şi mi-a spus o aberaţie, cum că ea ar fi fost atrasă într-o capcană de Adi Cristea, pe care n-avem cum să le credem nici noi, nici telespectatorii".

"Uşor-uşor, mi-a povestit cum stau lucrurile. Pe scurt, a spus că-şi reproşează că i-a dat apă la moară lui Adi Cristea şi că a continuat flirturile cu el, nevinovate din punctul ei de vedere. Vinovate din punctul nostru de vedere", a spus Capatos.

"În baza acestor discuţii s-au întâlnit la Paris, sperând că Victor n-o să afle", continuat realizatorul de la Antena 1, care a spus că, după ce şi-a dat seama de prostie, Bianca ar fi încercat să-l liniştească pe Slav.

"A stat de vorbă cu Victor până la 5 dimineaţa. Nu înţeleg de ce doi soţi vorbesc la telefon şi nu faţă-n faţă", a continuat Dan Capatos.

Bianca: «Pot să-mi salvez căsnicia»

După ce a vorbit Capatos, Bianca a intrat în direct prin telefon la "Acces direct" şi a început să strige la invitaţii Simonei Gherghe, cu trimitere în special la Alin Gălăţescu: "Nu cred că este momentul să mă justific pentru acţiunile mele. Şi îl rog pe Alin Gălăţescu să nu caracterizeze prin cuvinte «plastic», «hilar» şi aşa mai departe".

"Îmi asum tot ce-am făcut. Nu mă loviţi cu picioarele, sunt în cădere liberă. Sunt îngenuncheată în propria viaţă, sunt la un pas să pierd un om pe care îl iubesc şi nu vreau să-l pierd".

"Nu trebuie să mă justific în faţa poporului, îmi asum ceea ce fac. Nu sunt dispusă să răspund la întrebarea «de ce?». Sunt convinsă că pot să-mi salvez căsnicia".

Pe măsură ce vorbea la telefon, Bianca a început să plângă. Întrebată dacă are ceva să-şi reproşeze în ultimele trei zile, a evitat să răspundă.

Când a aflat că Victor Slav vrea să divorţeze, Bianca spune că el a făcut aceste declaraţii din cauza "presiunii mediatice": "Nu minte. El nu minte. Dacă a minţit cineva, poate aceea sunt eu. El e un om bun, poate prea bun pentru mine".

Ea a respins ipoteza că ar avea un contract cu trustul Intact în privinţa divorţului de Victor Slav: "Dacă aveam contract, eram de aseară la televizor".

Se întoarce Bianca la Cristea?

Bianca a fost întrebată la emisiunea Simonei Gherghe dacă se va întoarce la Adrian Cristea. "În momentul de faţă, răspunsul este nu", a spus ea. "Oricum, cred că am pierdut tot".

Dan Capatos a spus că el nu crede că Victor Slav va mai fi convins de Bianca să se întoarcă la ea. "Va fi greu să-l mai aburească", a spus el. "Ai cumva două coarne sub chelia aia frumoasă? De unde ştii tu?"

EXCLUSIV Căsnicia Bianca-Victor Slav, la final? AMR două săptămâni!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Joseph Maroon01 jpg, FOTO facebook/Joseph Maroon
image
image
image
image
image
image
image png
Interviu angajare job shutterstock 161909402 jpg
Mici pe gratar FOTO Shutterstock jpg
earthworm 686592 1280 jpg
belgium 6497401 1280 jpg
pestera Farcu jpg
Impozit - calcule - facturi - FOTO Shutterstock
carmen harra jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net