Bianca: «Cristea nu stăpâneşte tehnica seducţiei precum Botezatu»

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Deşi trăieşte de ceva vreme cu Adrian Cristea, Bianca spune că nu l-a uitat pe Bote şi este încă o prezenţă activă în viaţa ei. Mai mult asistenta lui Capatos nu se simte pregătită pentru a face pasul cel mare spre măritiş.

Într-un interviu acordat revistei Story Bianca Drăguşanu a explicat de ce a continuat să păstreze legătura cu designerul şi în ce fel de relaţie se află acum cu dinamovistul Cristea.

"Cătălin e un bărbat care lasă urme adânci în viaţa unei femei, nu poate fi şters din suflet la comandă, iar eu nu sunt ipocrită să spun că l-am uitat pe Cătălin. E încă prezent în viaţa mea, mă ajută, vorbim, mi-e drag. Nu ştiu dacă mă uit în urmă cu regret sau mă uit în urmă pur şi simplu, eu nu mi-am şters niciodată trecutul din minte, am învăţat să trăiesc cu el.

Uneori mă simt vinovată faţă de Adrian când mi se spune că îi las porţi deschise lui Cătălin, de multe ori o fac fără să-mi dau seama, doar pentru că încă ţin la el şi nu vreau să mă port greşit cu un bărbat care m-a ajutat să fiu ceea ce sunt azi.

Am avut momente când am fost confuză, dar acum mi s-au mai limpezit gândurile", mărturiseşte asistenta, conform ziarulring.ro.

simeon stalpnicul png

Cât despre diferenţele dintre fostul şi actualul său iubit domnişoara Drăguşanu precizează: "Cătălin are şcoala vieţii, are altă vârstă, e mai stilat, mai umblat, ştie cum să te învârtească, ce să spună şi când să spună, dar în acelaşi timp simţi cum îl scapi printre degete, e alunecos, n-ai sentimentul de stabilitate când eşti lângă el, astăzi e, mâine poate să dispară.

Adi e un bărbat frumos, tandru, cald, bun, răbdător, nu stăpâneşte tehnica seducţiei atât de bine precum Cătălin, dar te simţi iubită şi protejată lângă el. E acolo mereu".

"Nu mă simt pregătită să mă căsătoresc. Nu pentru că n-aş crede în instituţia căsătoriei, dar în viaţa mea s-au schimbat multe în ultimii ani, abia m-am adaptat la aceste schimbări, nu e uşor să trăieşti la vedere. Vreau ca atunci când fac acest pas să fie în cunoştinţă de cauză, convinsă că e bine şi că e pentru toată viaţa. În plus, nu cred că un act are vreo influenţă într-o relaţie. L-aş ruga pe Adi să mă mai lase o vreme să copilăresc. Lângă el, evident!", conchide asistenta lui Capatos.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
renovare apartament jpg
image png
bucuria 1536x1024 jpg
atena praf saharian jpg
orhidee jpg
image png
439472728 923339792915902 5736137712490660858 n e1713931499872 webp
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net