Apropiaţii Dianei Dumitrescu, şocaţi de divorţul acesteia: «E o veste urâtă»

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Vestea că Diana Dumitrescu şi Ducu Ion au divorţat i-a luat prin surprindere şi pe apropiaţii acestora. Nimeni nu se aştepta ca cei doi să ia această hotărâre, mai ales că la evenimente veneau împreună şi se comportau ca atare.

A debutat la postul Acasă Tv în anul 2005, în "Păcatele Evei", alături de Alexandru Papadopol şi Oana Zăvoranu, iar de-atunci, Diana Dumitrescu (29 de ani) a primit nenumărate roluri, secundare sau principale, atât în telenovele, cât şi în lungmetraje. Tot pe platoul de filmare şi-a cunoscut şi marea iubire, pe producătorul Ducu Ion (31 de ani), fiul Ruxandrei Ion, producător general al postului Acasă Tv, iar în anul 2009 s-au căsătorit. Deşi păreau fericţi împreună, se pare că cei doi au luat o decizie majoră în privinţa căsniciei lor, şi au hotărât să divorţeze. Veste i-a şocat pe cei apropiaţi.

Dana Rogoz, actriţa şi prezentatoarea emisiunii "De suflet", difuzată pe PRO TV Internaţional, a aflat din presă că fostul coleg de la Abracadabra, Ducu Ion, a divorţat.

simeon stalpnicul png

"Acum am aflat despre divorţul dintre Ducu şi Diana. Ce pot să spun, e o veste urâtă, dar dacă aşa a fost mai bine pentru ei.. Nu ştiu de ce s-au despărţit. La înmormântarea Micăi au venit împreună", ne-a spus aceasta. La evenimentul de lansare a colecţiei de plicuri "Moon" a vedetei de la Acasă Tv, a fost prezentă şi Diana însă a afişat o mină optimistă, şi nu părea a avea probleme.

Laura Cosoi înţelege prin ce trece colega ei de trust

simeon stalpnicul png

"Nu-mi doresc să mă pronuţ cu privire la acest subiect, ştiu ce înseamnă să treci printr-o astfel de situaţie, înţeleg perfect. Nu ştiam că Diana şi Ducu au divorţat, acum am aflat, şi chiar dacă nu eram prietene, vorbeam câteodată, ne întâlneam pe la evenimente. I-am văzut împreună la premiera "Minte-mă frumos", dar şi la Premiile Gopo de la sfârşitul lui martie" , ne-a spus vedeta.   

FOTO de colecţie / Ce mireasă frumoasă a fost Diana Dumitrescu la nunta ei cu Ducu Ion!



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
care for the elderly 6960542 1280 jpg
62597632 jpg
business 5082991 1280 jpg
Cezar Badescu, foto Facebook jpg
Gara de Nord, Bucuresti, foto Shutterstock jpg
sticlă de vin  foto   Shutterstock jpg
acesti oameni au noroc la bani, foto shutterstock jpg
Ciprian Ciucu, pisica, foto arhiva, Facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net