Andrei, distrus despre despărţirea de Silvia: «Sunt într-o stare foarte proastă»

Ultima actualizare:
Silvia
Silvia

De când a aflat că soţia l-a înşelat cu un băiat de 20 de ani, Andrei de la Alb Negru este un alt om.

Cântăreţul a slăbit foarte mult şi încearcă să meargă mai departe peste despărţirea de cea care i-a fost soţie timp de trei ani. Cu toate acestea, el a mărturisit că încă nu a depus actele de divorţ, urmând să facă acest lucru după sărbătorile pascale.

"Sunt într-o stare foarte proastă, ca şi Silvia. Nu e uşor să treci prin asta, dar mergem înainte. Încă nu am înaintat actele de divorţ. Eu sunt un om credincios şi acum suntem în săptămâna mare", a spus el pentru emisiunea Acces Direct de la Antena 1.

La rândul ei, Silvia s-a declarat foarte afectată de cele întâmplate.

"Nu am stabilit o zi anume. Vom merge împreună să facem acest lucru. Când ne vom linişti un pic după aceste zile, probabil că vom face şi lucrul ăsta. Nici eu nu ştiu ce este acum în sufletul meu. Tot ce îmi doresc este linişte să îmi ordine in ganduri şi in viaţă", a spus Silvia.

Cântăreaţa a vorbit şi despre Iulian, tânărul din cauza căruia s-a ajuns în această situaţie. 

Silvia
Silvia

"Am făcut împreună un videoclip foarte frumos, nu este primul băiat drăguţ care apare într-u videoclip. Nu pot să vorbesc despre el pentru că nu este de faţă", a mai spus ea.


    Silvia
Silvia


Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1 numerologie jpg jpeg
Boli cardiace - inimă FOTO shutterstock
Mirosuri neplacute Asa poti avea o casa parfumata si primitoare  Sursa foto shutterstock 1892880535 jpg
radha bivol apa record jpg
intarzieri trenuri 696x522 jpg
Luxemburg, foto Shutterstock jpg
Ciprian Ciucu FOTO Profimedia
Riyadh, foto Shutterstock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net