Anca Badiu vrea să scape de sânii naturali de 5 kg: «Am probleme mari de sănătate»

Ultima actualizare:
Anca Badiu (Foto: arhiva personală)
Anca Badiu (Foto: arhiva personală)

Bărbaţii sunt înebuniţi după bustul ei, însă ea îl vede ca pe un defect. Anca Badiu vrea să ajungă neapărat la un medic stetician care să-i micoreze sânii care cântăresc cinci kilograme.

În timp ce tot mai multe domnişoare apelează la medicul estetician pentru a avea sâni mai mici, Anca Badiu este obsedată de bustul său şi vrea neapărat să şi-l micşoreze. Cântăreaţa crede despre sânii ei că sunt o adevărată povară şi încă de la vârsta de 17 ani, când au început să-i crească, a purtat numai corsete.

"Sunt destul de mari. Au fost mari de când mă ştiu. În liceu îmi strângeam sânii cu tot felul de corsete pentru că mă deranja foarte mult cum eram privită. Eram singura care îi avea atât de mari şi îmi era rusine", ne-a spus solista. Deşi se vedea vulgară şi credea că are numai dezavantaje, cei din jurul vedetei priveau "problema" altfel. O revistă pentru adulţi i-a făcut de două ori propunerea să pozeze goală, dar a refuzat o poală de bani. În plus toţi iubiţii ei au fost atraşi de bustul impresionant.


    Anca Badiu (Foto: arhiva personală)
Anca Badiu (Foto: arhiva personală)

"Aveam un prieten care nu ştia că am sânii mari pentru că îi strângeam mereu. După o lună, cand am avut prima noapte de dragoste, el s-a speriat. A zis «wow! Nu ştiam că sunt atât de mari!», iar eu m-am simţit foarte prost când l-am auzit. Am crezut că mă jigneşte. Un fost iubit de-al meu mi-a spus că mă părăseşte dacă îi micşorez. Bărbaţii salivează după femeile cu sâni mari", ne-a spus Anca.Şi totuşi, cel mai mare dezavantaj al "podoabelor" care cântăresc aproape cinci kilograme, este acela al disconfortului şi al durerilor  de spate.

"Am probleme mari de sănătate. Fac de ceva timp şedinţe de kiroterapie ca să scap de durerile pe care le am la coloană. Singura operaţie pe care aş vrea să o fac este să-mi micşorez bustul. Aş fi mulţumită să-l am mai mic", ne-a mai spus ea.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Cireșe în Piața Cibin din Sibiu în luna aprilie 2024 Colaj Ora de Sibiu
image
image
image
image
image
image
banner mama luiza melencu png
vaccin gripa jpg
Dieta post cinci zile beneficii jpg
sorina pintea jpeg
Ion Iliescu. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
femeie cu haine  foto   Shutterstock jpg
Canicula - caldura - termometru -meteo - FOTO Shutterstock
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net