Aida Parascan, câştigătoarea «MasterChef»: «Viaţa nu e deloc uşoară, trebuie să vrei să o trăieşti şi să arăţi că vrei»

Ultima actualizare:

Aida a povestit că cel mai greu moment din viaţa ei a fost atunci când a rămas fără iubitul ei, tatăl primului ei copil, Gianina.

"Viaţa nu e deloc uşoară, trebuie să vrei să o trăieşti şi să arăţi că vrei. Iubitul meu a murit nevinovat. Era parcat cu maşina pe marginea drumului şi un şofer nevinovat dormea la volanul unui tir şi a intra în el. A murit pe loc. A fost cumplit pentru mine. Mi-am strâns toate bagajele şi m-am dus la mama, am născut-o pe fetiţă şi apoi am plecat în Italia", a spus aceasta.

Câştigătoarea "MasterChef" a mărturisit că nu se aştepta să câştige şi că de multe ori a fost uimită de preparatele pe care reuşea să le facă sau de aspectul farfuriilor ei. "Uneori, când mă uitam la farfuriile mele din concurs, nu-mi venea să cred ce am realizat. Nici eu nu puteam să cred că e farfuria mea şi că am reuşit să fac aşa ceva", a declarat aceasta.

Aida Parascan a recunoscut că au fost concurenţi care au deranjat-o foarte mult pe parcursul filmărilor, însă Nicoleta Matea este prima de care îşi aduce aminte când se vorbeşte despre acest subiect.

"Am crezut că am de-a face cu oameni adulţi, însă comportamentul anumitor persoane m-a dezamăgit. Nicoleta este un astfel de exemplu. Nu am înţeles reacţiile ei şi m-a deranjat cel mai mult dintre toţi", a mărturisit aceasta.

image
image
image
image
image
image
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net