Adrian Daminescu vrea să scoată o carte de bucate

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

„Sunt cel mai bun bucătar dintre căntăreţi şi cel mai bun cântăreţ dintre bucătari”, spune despre el, cu umor, Adrian Daminescu. Este renumit pentru pasiunea lui pentru gătit şi pentru reţetele gustoase cu care îşi răsfaţă prietenii. Pentru că sunt cu adevărat deosebite, şi-a propus chiar să scoată o carte de bucate, anul viitor.

Adrian Daminescu a moştenit dragostea şi interesul pentru gătit de la mama lui, soprana Aznif Elisabeta (pe nume de scenă Magdalena Daminescu).

„Gătea dumnezeieşte şi încă de când aveam 10 ani petreceam multe ore împreună în bucătărie. Când mi se face dor de mama şi vreau să o simt lângă mine, gătesc câte ceva din preparatele pe care le făceam împreună şi îmi mai alin dorul", spune cântăreţul, care a fost cooptat de echipa Masterchef unde participă, alături de alte vedete, la proba celebrităţii. Emisiune în care se simte ca peştele în apă.

Ştie zeci de reţete din toate colţurile lumii, însă cel mai mult îi place să improvizeze.

„Cunoscând baza unei anumite bucătării, poţi compune o sumedenie de reţete. Cărţi de bucate am, dar nu în număr excesiv. Manualele mele de căpătâi în ale bucătăriei sunt caietele mamei, scrise chiar de mâna ei, pe care le păstrez cu sfinţenie. Aş vrea să editez reţetele pentru o carte de bucate. Am găsit tipografia potrivită, fondurile o să mi le aloc personal şi cred că în partea a doua a anului viitor voi putea finaliza cartea de bucate a copilăriei mele. Cum arborele meu genealogic are 4 rădăcini (bunicii din partea mamei fiind de origine armeană şi turcă, iar cei din partea tatălui cehă şi germană), reţetele din carte vor avea puternice accente din toate aceste locuri", explică Daminescu.

simeon stalpnicul png

Astfel, el, în bucătărie, se relaxează „colindând prin lume". Are veselă, tacâmuri, accesorii specifice mai multor bucătării. „Soţia mea, Dana, doar îmi spune unde vrea să ia cina - în Maramureş, la Paris sau Tokio, şi eu rezolv".

Mai greu este cu spălatul vaselor. Dana îl alintă „Hiro", de la „Hiroshima bucătăriilor", pentru că ce rămâne în urma lui, după ce găteşte, nu vreţi să ştiţi. Noroc că soţia este „secundul" lui în domeniul culinar şi îl ajută.

Adrian Daminescu participă şi el în acest sezon la Masterchef (Pro TV), alături de Gina Pistol, Laura Cosoi, Cătălin Josan, Octavian Strunilă sau Jojo, despre care are numai cuvinte de laudă. „M-au înconjurat cu atâta preţuire şi dragoste, încât mi-am dat seama că numai lipsa comunicării a condus,  la noi în ţară cel puţin, la  ideea  că generaţia tânără nu-şi apreciază colegii cu ghiocei la tâmplă", a spus Daminescu.

Pe cât de mult îi place să gătească, pe atât de puţin ajunge să mănânce. Adrian Daminescu recunoaşte că, după câteva ore petrecute în faţa aragazului, apetitul aproape dispare. Apoi, văzând familia sau invitaţii savurând felurile gătite, se simte atât de împlinit încât se satură una-două.

„La mine, problema e ora la care servesc cele două mese: micul dejul îl iau undeva la prânz, iar prânzul e un fel de cină târzie. Program de artist... Nu ţin regim, însă am exclus din alimentaţie aproape de tot zahărul, pâinea am redus-o spre zero, iar când savurez un pahar de vin sec este mare sărbătoare. Vai de viaţa mea! Unde mai pui că, de vreo două ori pe an, Dana mă duce la analize şi, dacă nu ies bine... nu mai plec la pescuit", spune artistul.

simeon stalpnicul png

Ingrediente: 6 ouă, 6 linguri de zahăr, 6 de făină şi 6 de ulei, un praf de sare, zahăr vanilat, o cană de căpşune, margarină pentru uns tava, ciocolată menaj, 50 ml lapte, 50 ml frişcă lichidă

Mod de preparare: se bat albuşurile cu zahărul şi un praf de sare. În alt vas se freacă gălbenuşurile cu un praf de sare şi 6 linguri ulei, ca pentru maioneză. Se amestecă cele două compoziţii, se adaugă zahăr vanilat şi apoi se încorporează făina, prin mişcări circulare, de jos în sus. Când rezultă o cremă de consistenţa unei smântâni groase, se toarnă într-o tavă unsă cu margarină şi tapetată cu făină.

Se aşază cu grijă fructele tăiate în felii şi trecute prin făină. Se introduce tava în cuptorul preîncălzit şi se lasă 30-35 de minute la 180 de grade până devine aluatul auriu. Ciocolata şi laptele se pun într-o crăticioară, când s-au omogenizat se adaugă frişca sau smântâna lichidă. Se lasă să se răcească, iar la montaj se va folosi ciocolata călduţă, turnată peste bucata de prăjitură.

Adrian Daminescu, concurent la MasterChef-ul celebrităţilor de la noi

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
fabrica DeLonghi jpg
image
image
image
image
image
image
Soldat ucrainean cu telefonul în mână FOTO Profimedia
buletin carte de identitate foto mai
image png
anul fara vara jpg
the landlord opened the door with a pending key home selling ideas home mortgage free photo jpg
monezi jpeg
pansies 7210851 1280 jpg
Imperiul Roman, hunii şi goana după aur jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net