Silvia Lăuneanu îşi arată iubitul în cel mai recent videoclip al ei

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Cu doar câteva zile înainte de Ziua Îndrăgostiţilor, Silvia Lăuneanu lansează una dintre cele mai romantice piese ale ei, numită „Abrazame" (Îmbrăţişează-mă). Videoclipul l-a făcut în vacanţa de vară, iar protagonist este chiar iubitul ei, Mihai.

Au fost în Croaţia în septembrie anul trecut. Extrasezon, apa caldă, locuri pustii, de vis. Deşi sunt împreună de mai bine de 4 ani, aceea era prima vacanţă doar în doi, fără gaşca de prieteni. A fost unul dintre cele mai frumoase şi mai romantice momente pe care le-au trăit. Filmuleţul de vacanţă l-au folosit în cadrul celui mai nou videoclip al Silviei.

„Am ales insula Hvar. Mihai tocmai îşi cumpărase un aparat performant pe care voia să-l testeze. El a filmat tot, inclusiv cadrele doar cu noi doi, pentru că a pus aparatul într-o poziţie fixă şi l-a lăsat să filmeze", povesteşte Silvia.

Până acum, foarte puţin şi-a scos iubitul la rampă. Acesta este primul videoclip în care apare Mihai. „Mă bucur că l-am îmbrăţişat chiar pe iubitul meu, în clip. De data aceasta, nu a mai fost un rol, a fost un moment cât se poate de sincer, m-am simţit foarte degajată", mai spune frumoasa cântăreaţă.

Versurile le-a compus în tren, pe un şerveţel

Versurile le-au compus împreună în tren, pe un şerveţel, noaptea, între Veneţia şi Zagreb. Mihai, care e vorbitor de limbă spaniolă, a ajutat-o. „Linia melodică o aveam din ţară. Versurile le-am compus pe tren, iar ideea de a filma videoclipul ne-a venit acolo, în vacanţă. Nu aveam costumaţie, nimic. A ieşit ceva foarte natural şi simplu".

E un cadou pentru toţi îndrăgostiţii

simeon stalpnicul png

Chiar dacă nu crede în Valentine's Day, Silvia crede în dragoste, iar piesa este un cadou pentru toţi îndrăgostiţii. „Pentru mine, dragostea este cel mai important lucru din viaţă. Fără iubire, ne ofilim. Iar pe Mihai îl iubesc mai mult decât am iubit vreodată", a declarat Silvia Lăuneanu.

Vezi aici scenele romantice dintre Silvia şi iubitul ei:

Mai multe detalii pe www.facebook.com/SilviaLauneanuOfficial



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image jpeg
image jpeg
image png
anna kournikova enrique iglesis instagram jpg
image png
banner valentina serban jpg
image png
alessandra ambrosio aspen jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net