Voia să se răzbune pe fostul iubit, turnându-i acid sulfuric pe faţă, s-a răzgândit: vrea 2 milioane de euro

Ultima actualizare:

Ameneh Bahrami, în vârstă de 32 de ani, a fost orbită de iubitul său, în 2004, care i-a turnat acid sulfuric pe faţă din cauză că aceasta i-a refuzat repetatele cereri în căsătorie. Femeia primise acordul din partea unui tribunal din Teheran să se răzbune în acelaşi fel în care a procedat bărbatul.

Sentinţa trebuia să fie pusă în aplicare sâmbătă, la una dintre clinicile din Teheran, însă din cauza presiunilor făcute de organizaţiile internaţionale ea a fost amânată pentru o perioadă nedeterminată.

"Am anunţat că vreau două milioane de euro care să-mi garanteze viaţa şi viitorul", a spus Ameneh Bahrami, potrivit Daily Mail.

Organizaţiile internaţionale pentru apărarea drepturilor omului le solicită autorităţilor iraniene să anuleze sentinţa extrem de dură, catalogată drept Amnesty International ca "tortură".

"Oricât de odioasă ar fi fost răzbunarea la adresa lui Amene Bahrami, orbirea cu acid sulfuric este un act barbar şi inuman, o adevărată tortură. Autorităţile iraniene trebuie să facă tot posibilul pentru ca o asemenea sentinţă să nu fie pusă în aplicare", a spus Hassiba Hadj Sahraoui, director adjunct al Amnesty International pentru Orientul Mijlociu şi Africa de Nord.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Elizabeth Hurley  foto   Instagram jpg
banner dan negru (2) jpg
adele rich paul profimedia jpg
bruce willis getty images jpg
colaj casa (43) jpg
banner ion caramitru jpg
banner cosmina pasarin png
emily ratajkowski rochie rosie sani zi nastere instagram jpg
image
image